- Home
- Cultură-Media
- MOSCOVA, (23.05.2011, 19:48)
- Valentin Vidu , Valentin Vidu ,
Cineastul Nikita Mihalkov critică defilările militare, apreciind că sunt prea modeste pentru Rusia
Cineastul rus Nikita Mihalkov i-a criticat pe militari, ale căror defilări în Piaţa Roşie nu se ridică, în opinia sa, la înălţimea ambiţiilor ţării, într-o scrisoare publicată luni de presă şi confirmată de cineast.
![Imaginea articolului Cineastul Nikita Mihalkov critică defilările militare, apreciind că sunt prea modeste pentru Rusia](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/8280859/1/parada-moscova-8-afp.jpg?width=560)
Cineastul Nikita Mihalkov critică defilările militare, apreciind că sunt prea modeste pentru Rusia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Defilările militare din ultimii doi ani, pentru marcarea victoriei din 1945 asupra Germaniei naziste, dar care au fost, totuşi, marcate de o amploare amintind de epoca sovietică, "au suscitat neîncrederea şi decepţia", scrie Mihailov în această scrisoare adresată ministrului Apărării, Anatoli Serdiukov, a cărei autenticitate a confirmat-o pentru agenţia Interfax.
Potrivit unor fragmente în facsimil, publicate de cotidianul Komsomolskaia Pravda, Nikita Mihalkov, fiul autorului imnului sovietic şi prieten al lui Vladimit Putin, şi-a exprimat regretul că în timpul defilării care a marcat 60 de ani de la victorie, anul trecut, corpul cadeţilor ruşi a fost înlocuit cu forţe NATO.
Cât priveşte defilarea de la 9 mai 2011, aceasta s-a redus la un marş "al unei mase umane fără niciun semn distinctiv", potrivit cineastului. "Cinci elicoptere au arătat toată puterea aviaţiei naţionale", afirmă el ironic.
În această scrisoare, cu antetul "Prezidiului Consiliului pentru Cultură şi Arte de pe lângă preşedintele" Rusiei, Nikita Mihalkov anunţă demisia sa din cadrul Consiliului Civil de pe lângă Ministerul Apărării, din care făcea parte.
Criticat că este apropiat puterii, uneori acuzat de megalomanie, Mihalkov se află de câteva luni în centrul unei controverse pe tema drepturilor de liber acces, legate de această funcţie, în special a unui girofar, pentru încălcarea regulilor codului rutier.
"Părăsesc acest post, cu regret, cu tot cu girofar", afirmă el, în scrisoare.
Ultimul film al lui Nikita Mihalkov, "Citadela", al treilea dintr-o serie începută în 1994, cu "Soare înşelător", care a obţinut un Oscar pentru cel mai bun film străin, în care el joacă rolul principal într-un episod din al Doilea Război Mondial, a fost primit cu asprime de critica rusă şi are puţini spectatori.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/8-main-1739303703.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=8280859&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe