- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (04.12.2008, 14:06)
CineMAiubit - între 8 şi 11 decembrie, la Bucureşti
Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit se va desfăşura anul acesta între 8 şi 11 decembrie, la Cinema Studio, urmând să prezinte producţii din 13 ţări, au declarat organizatorii evenimentului.
![Imaginea articolului CineMAiubit - între 8 şi 11 decembrie, la Bucureşti](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/3606684/1/cinemaiubita.jpg?width=560)
CineMAiubit - între 8 şi 11 decembrie, la Bucureşti (Imagine: Mediafax Foto)
Astfel, în cadrul competiţiilor de film de ficţiune, film experimental, documentar şi de animaţie, au fost incluse producţii ale studenţilor şcolilor de film din Argentina, Bulgaria, Columbia, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Mexic, Polonia, Slovacia, SUA, România şi Turcia.
"De-a lungul anilor s-a demonstrat că acele filme care au primit premii la CineMAiubit au fost cele care au fost premiate şi în festivaluri internaţionale. Nu mai vorbesc că cei care au trecut pe aici au mers mai departe şi au obţinut Palme d'Or la Cannes", a punctat Elisabeta Bostan, preşedinta Fundaţiei CineMAiubit.
Filmele din cadrul CineMAiubit vor fi apreciate de un număr de cinci jurii (juriu competiţie ficţiune peliculă, juriu documentar şi ficţiune digital, juriu animaţie/ experiment, juriu expo şi afiş, juriu concurs scenarii), care reuneşte specialişti precum Nae Caranfil (regizor), Vivi Drăgan Vasile (operator, producător), Magda Mihăilescu (critic de film), Irina Petrescu (actriţă), Cristian Tudor Popescu (jurnalist), Andi Vasluianu (actor), Matei Branea (regizor de animaţie), Radu Igazsag (regizor de animaţie), Stere Gulea (regizor, scenarist) şi alţii.
În total, această ediţie a festivalului va acorda un număr de 20 de premii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/8-main-1739303703.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=3606684&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe