Circa 13.000 de bilete s-au pus în vânzare la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Un număr de 13.000 de bilete pentru evenimentele care se desfăşoară indoor în cadrul celei de-a XV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (29 mai - 8 iunie), au fost puse în vânzare joi.

Urmărește
90 afișări
Imaginea articolului Circa 13.000 de bilete s-au pus în vânzare la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Circa 13.000 de bilete s-au pus în vânzare la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia Teatrală din Sibiu, din str. Nicolae Bălcescu nr. 17. Pentru majoritatea spectacolelor, preţul unui bilet întreg este de 10 lei, iar cu reducere, de care vor beneficia elevii, studenţii, pensionarii şi militarii în termen, de 5 lei. Excepţie vor face spectacolul de teatru tradiţional japonez “Festivalul de vară: O oglindă a Osakăi” şi „Faust” în regia lui Silviu Purcărete, unde preţul unui bilet va fi de 20 de lei.

Ediţia aniversară din 2008 a Festivalului Internaţional de Teatru se va derula sub genericul ENERGII şi va include peste 350 de evenimente, prezentate de companii de teatru din peste 70 de ţări.

Astfel, pe perioada celor 11 zile de festival vor fi prezentate cele mai reprezentative producţii ale marilor teatre româneşti, producţii internaţionale importante şi spectacole de stradă.

Ediţia din acest an aduce în faţa publicului zece secţiuni: Spectacole extraordinare, Teatru în cetăţi şi spaţii neconvenţionale, Spectacole de stradă, Teatru experimental, Teatru-dans, Spectacole din muzica lumii, Întâlnirile şcolilor şi academiilor de teatru, Spectacole-lectură şi teatru radiofonic, Ateliere specializate şi Off.

Festivalul va debuta, pe 29 mai, cu premiera spectacolului "Astăzi nu se fumează", de Gavril Pinte, care se va juca în parcarea Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu. În aceeaşi zi, la Teatrul "Radu Stanca", va avea premiera spectacolul "Lulu", în regia lui Silviu Purcărete.

Nakamura Kanzaburo XVIII va juca la Sibiu în spectacolul "Natsumatsuri Naniwa Kagami/ Festivalul de vară: O oglindă a Osakăi".

La festivalul de la Sibiu va participa şi trupa franceză "Plasticiens Volants", care va susţine, pe 4 iunie, spectacolul itinerant "Perle". Cunoscuţi în lume pentru reprezentaţiile originale de stradă, în care personajele gigantice prind viaţă cu ajutorul heliului, talentaţii artişti francezi îşi vor demonstra măiestria în mânuirea unor obiecte gonflabile pe corso, într-un spectacol presărat cu efecte vizuale şi sonore.

Alte spectacole care se vor juca în cadrul festivalului sunt: "Urbanthropus", în regia lui Antonio Bühler (Da Motus!), "Veles et vents", de Leandre L. Escamilla şi Manuel V. Vilanova (Xarxa Theatre), "Dog's face", de He Nian (Shanghai Dramatic Arts Center), "Aşteptându-l pe Godot", de Silviu Purcărete (Teatrul "Radu Stanca"), "The romance of magno rubio", de Loy Arcenas (Ma-Yi Theatre Company), "Zeul carnagiului", de Ekkehard Dennewitz (Hessische Landestheater Marburg), "L'OPERETTE, un acte de l’operette imaginaire", de Marie Ballet şi Jean Bellorini (Cie Air de Lune), "Kaddish", de Mariusz Kozubek (Teatr A), "Le chant du chien", de Valery Dekowski (Amavada), "Fatherless", de Yuriy Kordonsky (Orkeny Istvan Szinhaz).

Şi spectacolele coregrafice se vor regăsi în manifestarea de la Sibiu, printre acestea numărându-se: "Romeo and Juliette", în coregrafia lui Berta Yampolsky (The Israel Ballet), "The misterious place", coregrafia Naoko Ito (Mademoiselle Cinema), "Solas", coregrafia Myriam Gonzalez-Gay (Dantea - Compañía de Danza-Teatro), dar şi "Urban Kiss", în regia lui Răzvan Mazilu.

Un loc important în cadrul Festivalului îl vor ocupa spectacolele regizorilor români, printre care: "Faust", de Silviu Purcărete, "Eduard al III-lea", de Alexandru Tocilescu, "Povestiri despre nebunia noastră cea de toate zilele", de Radu Afrim, "Hamlet", de Radu Alexandru Nica, "Don Juan", de Bocsárdi László, "Ionesco – cinci piese scurte" şi "Block Bach", de Alexandru Dabija, "69", de Alexandra Badea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici