Prima pagină » Cultură-Media » Vladimir Găitan se simte bine şi cel mai probabil va fi externat luni

Vladimir Găitan se simte bine şi cel mai probabil va fi externat luni

Actorul Vladimir Găitan, internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, în urma unei crize de angină pectorală, a fost supus unei investigaţii coronarografice, care a decurs fără complicaţii, iar starea sa este bună, astfel că va fi externat cel mai probabil în cursul zilei de luni.
Vladimir Găitan se simte bine şi cel mai probabil va fi externat luni
31 oct. 2009, 12:05, Cultură-Media

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, actorului i-a fost făcută o coronarografie pentru stabilirea anatomiei vaselor inimii, evidenţiindu-se o „boală coronariană pe un singur vas, manifestată prin stenozarea (îngustarea) unei singure artere, responsabilă de simptomele pacientului”.

Coronarografia a fost urmată de tratamentul intervenţional al bolii, prin efectuarea angioplastiei coronariene cu implantare de stent pe vasul îngustat, iar rezultatul procedurii a fost foarte bun, intervenţia nefiind urmată de complicaţii, mai menţionează sursa citată.

În aceste condiţii, actorul Vladimir Găitan va rămâne spitalizat încă două zile după intervenţie şi va fi externat cel mai probabil în cursul zilei de luni.

Conform medicilor, actorul va necesita numai tratament medicamentos ulterior şi se va putea întoarce la activitatea profesională în cel mai scurt timp.

Vladimir Găitan, în vârstă de 62 de ani, a fost internat, luni seară, la Clinica de Cardiologie a unităţii sanitare, cu diagnosticul angor pectoral (cardiopatie ischemică dureroasă).