Prima pagină » Cultură-Media » Google şi-a modificat logoul pentru a le ura utilizatorilor „Sărbători fericite! „

Google şi-a modificat logoul pentru a le ura utilizatorilor „Sărbători fericite! „

Google şi-a modificat, luni, logoul de pe pagina principală, pentru a celebra Crăciunul şi a le ura utilizatorilor săi "Sărbători fericite!".
21 dec. 2009, 11:37, Cultură-Media

Logoul păstrează doar primele două litere şi ultima, la mijloc fiind adăugată o carte poştală cu un soare, o oază de apă şi un palmier, stilizate astfel încât, în ansamblu, imaginea să redea cuvântul „Google„.

Google îşi schimbă logourile cu ocazia sărbătorilor şi a altor evenimente speciale. Recent, Google şi-a modificat logoul pentru a sărbători descoperirea unor cantităţi „semnificative” de apă îngheţată pe Lună. Totodată, pe 7 octombrie, Google a introdus, pe pagina sa de start, în locul logoului său obişnuit un cod de bare pentru a marca împlinirea a 57 de ani de la patentarea invenţiei.

Pe 1 decembrie, pagina Google.ro şi-a modificat logoul cu ocazia Zilei Naţionale a României, adoptând culorile drapelului şi înlocuind litera „L” cu un steag.