Cluj: Actriţa Jacqueline Bisset va fi omagiată la TIFF 2011, printr-un premiu special

Actriţa Jacqueline Bisset, una dintre cele mai renumite şi apreciate figuri ale cinematografiei internaţionale, va fi omagiată la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca, prin Premiul Special pentru Contribuţia Adusă la Cinematografia Mondială.

Urmărește
12 afișări

Directorul TIFF, Tudor Giurgiu, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Cluj, că Jacqueline Bisset va participa la Gala de Închidere a celei de-a zecea ediţii a TIFF, unde va primi Premiul Special pentru Contribuţia Adusă la Cinematografia Mondială, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Născută pe 13 septembrie 1944, în Weybridge, Marea Britanie, Jacqueline Bisset are o carieră impresionantă, ce cuprinde peste 80 de apariţii în filme de cinema şi producţii TV. Star al marelui ecran încă din anii '60, Jacqueline Bisset s-a făcut remarcată rapid, reuşind să câştige aprecierea criticii şi a publicului deopotrivă, prin rolurile sale pline de forţă şi farmec", a spus Tudor Giurgiu.

Bisset a debutat în filmul "Fundătura /Cul-de-sac", regizat de Roman Polanski, cu Donald Pleasence în rolul principal. Ea a fost distribuită apoi în "Two for the Road (1967)", alături de Audrey Hepburn, iar primul rol important l-a primit în "The Cape Town Affair", în 1967, alături de James Brolin.

Rolul care a făcut-o celebră este cel al iubitei lui Steve McQueen în filmul de acţiune "Locotenentul Bullitt", lansat în 1968. În anul următor, a primit prima nominalizare la Globurile de Aur, categoria Starul Debutant al Anului, pentru interpretarea din "The Sweet Ride".

Jacqueline Bisset a fost unul din numele mari de pe afişul savuroasei comedii "Airport" (r. George Seaton), nominalizată la nouă categorii ale premiilor Oscar 1971, printre care şi Cel mai bun film.

Recunoaşterea europeană a obţinut-o în 1973, când a apărut în "Noaptea americană" a lui François Truffaut, film care i-a asigurat un binemeritat loc între cei mai importanţi actori ai perioadei.

Bisset şi-a consolidat renumele în Statele Unite cu "The Deep/Adâncurile" (1977), un film cu Robert Shaw şi Nick Nolte, care i-a făcut pe cei de la publicaţia Newsweek să declare că "este cea mai frumoasă actriţă a tuturor timpurilor". A fost nominalizată, din nou, la Globul de Aur pentru comedia "Who Is Killing the Great Chefs of Europe?", din 1978, iar curând după aceea a apărut în "Rich and Famous", alături de Candace Bergen.

În 1984, rolul din "Under the Volcano" i-a adus o nouă nominalizare la Globurile de Aur.

Ea a jucat alături de unii dintre cei mai mari actori ai ultimelor decenii, numele său apărând pe afişele filmelor "The Life and Times of Judge Roy Bean" şi "When Time Ran Out", alături de Paul Newman. Albert Finney, Mickey Rourke, Anthony Perkins şi Michael York i-au fost colegi de distribuţie în mai multe producţii. A lucrat pentru regizori precum François Truffaut, Claude Chabrol, John Huston, Stanley Donen, Sidney Lumet şi George Cukor.

În 2000, Jacqueline Bisset a fost din nou nominalizată la Globurile de Aur, categoria Cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru mini-seria TV "Ioana d'Arc", pentru acelaşi rol actriţa primind şi o nominalizare la prestigioasele Premii Emmy (1999).

Printre cele mai recente filme în care actriţa a jucat se numără "The Last Film Festival" (r. Linda Yellen), ultima producţie din cariera lui Dennis Hopper.

În 1996, Jacqueline Bisset a fost nominalizată la Premiul César, la categoria Cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru rolul din filmul lui Claude Chabrol "Ceremonia/La Cérémonie", film care va putea fi vizionat în cadrul TIFF, în 11 iunie, la Cinema "Florin Piersic", în cadrul unei proiecţii speciale în onoarea actriţei.

Ediţia din acest an a TIFF va avea loc între 3 şi 12 iunie, la Cluj-Napoca, şi între 15 şi 19 iunie, la Sibiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici