CNA: 10TV, amendat cu 5.000 lei pentru încălcarea dreptului la imagine şi limbaj injurios la "Naşul"

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să amendeze postul 10 TV cu 5.000 de lei pentru încălcarea dreptului la propria imagine, în cazul chestorului Senatului Dan Radu Ruşanu, şi limbaj injurios, în emisiunea "Naşul".

Urmărește
13 afișări

Moderatorul emisiunii "Naşul", Radu Morau, a fost prezent la şedinţa CNA de marţi în care s-au discutat două sesizări legate de acest program.

Chestorul Senatului, Dan Radu Ruşanu, a reclamat la CNA emisiunea "Naşul" difuzată pe 1 şi 2 martie de postul 10 TV.

"Probabil că în momentul în care veţi primi prezenta sesizare, nu veţi depune un efort prea mare de imaginaţie pentru a putea anticipa obiectul cererii mele, mai exact că este vorba, din nou, pentru a şasea oară, de afirmaţiile făcute de Radu Moraru cu prilejul emisiunilor sus-menţionate (...) Lăsând la o parte un aşa zis spirit hilar pe care încerc să-l maschez, pur şi simplu nu mai suport minciunile pe care acest prezentator le inventează pentru a-mi aduce prejudicii de imagine grave şi ireparabile", spune Ruşanu în sesizarea către CNA.

În emisiunea "Naşul" din 1 martie, Radu Moraru a afirmat că asupra acestei emisiuni şi în general asupra presei se fac presiuni politice şi îl dă exemplu pe senatorul PNL Dan Radu Ruşanu care, prin intermediul lui Georgian Ghervasie, director la Direcţia generală comunicare imagine în Senat, cere de la postul 10 TV transcrierile şi copiile unor emisiuni "Naşul" şi este nemulţumit de faptul că acesta face reclamaţii la CNA, reclamaţii în urma cărora emisiunea este sancţionată.

Pe 1 martie, CNA a amendat televiziunea 10 TV cu 10.000 de lei, pentru emisiunea "Naşul" din 16 februarie, în care realizatorul programului, Radu Moraru, i-a adus acuzaţii senatorului Dan Radu Ruşanu, fără a le demonstra, încălcând astfel dreptul acestuia la imagine.

"Domnul Dan Radu Ruşanu e un personaj foarte interesant al României, care, într-o singură noapte, a blocat conturile televiziunii B1 TV când lucram acolo", spune Radu Moraru în emisiunea citată. "Azi foloseşte Senatul României şi, după ce vine această hârtie, nici nu ai timp să reacţionezi şi constaţi că eşti pe agenda CNA-ului cu prioritate, deşi mai sunt mii de cazuri", mai spune Moraru.

Totodată, în emisiune se fac afirmaţii cu privire la soţia lui Ruşanu, despre care a spus că este asociată cu Eugen Bogatu, director la Domenii Portuare, arestat în ianuarie. Aceste acuzaţii sunt reluate şi în ediţia din 2 martie a emisiunii "Naşul".

Ediţia din 9 februarie a emisiunii "Naşul" a fost, de asemenea, reclamată la CNA, de Nicoleta Dobrescu, fostă şefă a Vămii Hamleu din Satu Mare. În această ediţie, Radu Moraru spune despre Dobrescu: "Şi dacă ne gândim că o pârlită de aia, o ţărancă pârlită care în loc să stea la sapă să crească ceva a luat şpagă de la toţi infractorii din zonă 430.000 de euro".

Membrul CNA Christian Mititelu a propus repetarea amenzii de 10.000 de lei aplicată postului 10 TV pe 1 martie, Narcisa Iorga a propus o somaţie pentru limbaj injurios, iar Mihai Mălaimare a propus amendarea postului cu 5.000 de lei, această propunere întrunind numărul suficient de voturi pentru a fi aplicată.

Astfel, postul 10 TV a fost amendat cu 5.000 de lei pentru încălcarea articolului 42 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia "(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine", iar "(4) Realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici