CNA a amendat Radio Zu cu 10.000 de lei, pentru limbaj vulgar în farsele de la "Morning Zu"

CNA a decis, joi, să amendeze Radio Zu cu 10.000 de lei pentru farsele din emisiunile matinale "Morning Zu" difuzate pe 29 octombrie, 1 şi 5 noiembrie, care au conţinut un limbaj vulgar, fapt care încalcă legislaţia audiovizuală privind protecţia minorilor.

Urmărește
106 afișări
Imaginea articolului CNA a amendat Radio Zu cu 10.000 de lei, pentru limbaj vulgar în farsele de la "Morning Zu"

CNA a amendat Radio Zu cu 10.000 de lei, pentru limbaj vulgar în farsele de la "Morning Zu" (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a monitorizat, în perioada 1 octombrie - 11 noiembrie, programele difuzate în intervalul orar 6.30 - 14.00 de posturile de radio Kiss FM, Radio Guerrilla, Magic FM, Pro FM, Realitatea FM, Radio Zu şi Radio 21.

În urma monitorizării, CNA a constatat că postul Radio Zu a difuzat, în data de 29 octombrie, emisiunea "Morning Zu", care a conţinut o farsă cu "înjurături obscene".

Pe de altă parte, şi în emisiunea "Morning Zu" din 1 noiembrie unul dintre realizatori, Mihai Morar, a citit o ştire care a cuprins limbaj vulgar. În plus, în emisiunea "Morning Zu" din 5 noiembrie, a fost transmisă o farsă în care Daniel Buzdugan a folosit un limbaj care poate afecta dezvoltarea fizică şi morală a minorilor.

Astfel, în şedinţa de joi, Consiliul a decis să amendeze postul Radio Zu cu 10.000 de lei, pentru încălcarea articolului 39 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "(2) Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective".

Totodată, CNA a decis în şedinţa de joi să someze public postul Kiss FM, pentru emisiunile matinale "Cronica cârcotaşilor" din 1 şi 8 noiembrie.

Potrivit CNA, în emisiunea "Cronica cârcotaşilor" din 1 noiembrie, realizatorii programului, Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă, au citit o ştire dintr-un ziar tabloid, care a conţinut un limbaj cu aluzii sexuale, nepotrivit pentru ora de difuzare.

Pe de altă parte, în "Cronica cârcotaşilor" din 8 noiembrie, a fost difuzat în grupajele publicitare un spot în care directorul general al Centrului Medical Unirea mulţumeşte serviciului de curierat Cargus, fapt care încalcă legislaţia audiovizuală, ce interzice publicitatea la serviciile medicale.

Astfel, CNA a aplicat o somaţie publică postului de radio Kiss FM pentru încălcarea articolului 39 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "(2) Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective", şi a articolului 158 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual - "(1) Este interzisă orice formă de publicitate pentru furnizarea de servicii medicale publice, de stat şi private".

Şi postul Radio 21 a fost somat public, în şedinţa de joi a CNA, pentru "reclamă mascată" la site-ul automarket.ro, de unde pot fi cumpărate anvelope de iarnă. Promovarea site-ului s-a făcut în mai multe emisiuni de la Radio 21 - "Staţie de distracţie" din 26 şi 27 octombrie, "Unu de la 21" din 27 octombrie etc. -, în afara grupajelor de publicitate.

Astfel, postul Radio 21 a încălcat articolul 29 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "(1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise".

Tot în şedinţa de joi, CNA a decis să trimită Radio Guerrilla o scrisoare de atenţionare, pentru ca realizatorii emisiunii "Guerrilla de dimineaţă", Vlad Craioveanu şi Mihai Dobrovolschi, să fie mai atenţi în privinţa limbajului folosit, astfel încât să nu încalce legislaţia audiovizuală privind protecţia minorilor.

În schimb, CNA nu a constatat încălcări ale legislaţiei audiovizuale la posturile de radio Pro FM, Magic FM şi Realitatea FM, în perioada 1 octombrie - 11 noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici