CNA aprobă un nou mesaj de avertizare TV: "Pentru sănătatea emoţională a copilului dumneavoastră, petreceţi cât mai mult timp cu el"

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat miercuri propunerea de introducere a unui nou mesaj de avertizare (din categoria "Pentru o viaţă sănătoasă"), privind importanţa timpului de calitate părinte-copil, în Proiectul de modificare a Codului CNA, la iniţiativa radioului Itsy Bitsy FM.

Urmărește
3228 afișări
Imaginea articolului CNA aprobă un nou mesaj de avertizare TV: "Pentru sănătatea emoţională a copilului dumneavoastră, petreceţi cât mai mult timp cu el"

CNA: "Pentru sănătatea emoţională a copilului dumneavoastră, petreceţi cât mai mult timp cu el" (Imagine: Shutterstock)

CNA a organizat miercuri, 14 septembrie, o şedinţă extraordinară (în mod obişnuit membrii ai CNA se reunesc marţea şi joia) pentru a discuta propunerile de modificare a Codului de reglementare a conţinutului audiovizual (Codul CNA).

Proiectul de modificarea/ completare a Codului a fost votat şi va fi publicat pe site-ul instituţiei, cel mai probabil, luni (19 septembrie), urmând să intre timp de o lună în dezbatere publică. În acest timp cei interesaţi (radiodifuzorii sau alte organizaţii/ societăţi) pot trimite Consiliului observaţii şi recomandări privind textul.

Una dintre cele mai importante modificări este interzicerea apariţiei copiilor în reclamele la produsele alimentare, spre protecţia acestora (şi pentru a evita manipularea telespectatorilor minori), dar afectând astfel industria de advertising (urmând, probabil, ca reprezentanţii agenţiilor de publicitate să depună amendamente la acest Proiect de modificare a legislaţie audiovizuale – Codul CNA).

În aceeaşi şedinţă organizată miercuri a fost discutată şi propunerea de introducere în Cod, la Secţiunea a 6-a – "Publicitate la alimente" a mesajului "Pentru sănătatea emoţională a copilului dumneavoastră, petreceţi cât mai mult timp cu el". Potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX de către Itsy Bitsy FM, CNA a aprobat această propunere.

Actualul articolul 120(4) din Cod prevede obligativitatea radiourilor şi televiziunilor de a difuza alternativ în cadrul calupurilor publicitare ce promovează alimente unul dintre următoarele mesaje de avertizare:
a) "Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic fructe şi legume";
b) "Pentru o viaţă sănătoasă, faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi";
c) "Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide";
d) "Pentru o viaţă sănătoasă, respectaţi mesele principale ale zilei";
e) "Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi".

Daca va trece de dezbaterea publică şi va fi introdusă în textul modificat al Codului CNA, radiourile şi televiziunile vor fi obligate să difuzeze această avertizare care se va adăuga celor enumerate mai sus. De asemenea, o altă propunere făcută Consiliului a fost referitoare la introducerea unei avertizări de sănătate privind importanţa alăptatului.

Iniţiativa venită din partea Itsy Bitsy FM şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Dreptului Copilului şi Adopţie face parte dintr-o campanie amplă de conştientizare a părinţilor asupra importanţei timpului petrecut împreună cu copilul, care include în acest sens şi susţinerea iniţiativei legislative de declarare a zilei de 1 iunie zi liberă naţională.

Amintim că Senatul a adoptat propunerea legislativă care vizează declararea zilei de 1 iunie, Ziua Copilului, drept sărbătoare legală, următorul pas fiind dezbaterea şi de către Camera Deputaţilor, forul decizional în cazul acestui proiect. În cazul aprobării, 1 iunie devine zi liberă la nivel naţional.

Propunerea mesajului de avertizare ("Pentru sănătatea emoţională a copilului dumneavoastră, petreceţi cât mai mult timp cu el") face parte din campania care susţine importanţa timpului de calitate petrecut de părinţi şi copii împreună, lansată în aprilie de grupul de iniţiativă format din Itsy Bitsy FM, lideri de opinie - Andreea Marin, Virgil Ianţu şi Tily Niculae -, specialişti psihologi, asociaţii de părinţi şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

"Până nu de mult, sănătatea fizică a unui copil era prioritatea numărul 1. Noile studii demonstrează însă că cel puţin la fel de importantă este şi starea emoţională a copilului. De aceea, credem că timpul petrecut de părinţi cu copiii lor este cel mai valoros sprijin pentru asigurarea confortului emoţional al micuţilor. Chiar dacă uneori asta presupune un efort mai mare din partea părinţilor, noi îi încurajăm să petreacă cât mai mult timp cu copiii lor", a declarat doamna Gabriela Coman, preşedintele A.N.P.D.C.A.

"Ma bucură faptul că, imediat după ce Senatul a decis ca 1 iunie să fie zi liberă, am primit un vot favorabil şi de la CNA. Trebuie să tragem un semnal de alarmă: copiii au nevoie să fie cât mai mult timp împreună cu părinţii lor, au nevoie să se joace, să vorbească, să facă lucruri împreună cu ei. Dacă un copil nu petrece destul timp cu părintii, acest fapt va avea consecinţe grave asupra sănătăţii sale psihice şi emoţionale. Şi sunt sigură că toţi părinţii îşi doresc copii sănătoşi si emoţional, nu doar fizic", a afirmat Nadia Tătaru, directorul general al Itsy Bitsy FM.

Campania care susţine această măsură şi iniţiativa legislativă pentru 1 Iunie zi liberă naţională a fost demarată în aprilie 2016 în urma semnalelor de alarmă ridicate de numeroase studii, care arată că 6 din 10 copii simt nevoia să petreacă mai mult timp cu părinţii, deşi doar 24% din părinţi cred că timpul petrecut cu cei mici este prea puţin. Pe măsură ce copilul creşte, timpul petrecut cu părinţii în timpul săptămânii şi în weekend scade.

Conform experţilor, timp de calitate nu înseamnă timp petrecut în aceeaşi cameră, ci ca părinţii să fie prezenţi 100% în relaţie, oferindu-le copiilor întreaga atenţie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici