CNA funcţionează cu 9 membri. Narcisa Iorga şi Cristina Trepcea şi-au încheiat mandatele

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) îşi desfăşoară activitatea, începând de marţi, cu doar 9 membri, din cei 11 cât ar trebui să aibă potrivit legislaţiei audiovizualului, în condiţiile în care mandatele Narcisei Iorga şi Cristinei Trepcea s-au încheiat luni.

Urmărește
238 afișări
Imaginea articolului CNA funcţionează cu 9 membri. Narcisa Iorga şi Cristina Trepcea şi-au încheiat mandatele

CNA funcţionează cu 9 membri. Narcisa Iorga şi Cristina Trepcea şi-au încheiat mandatele (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

La şedinţa CNA de marţi, care este condusă de membrul Valentin Jucan, sunt prezenţi toţi ceilalţi opt membri ai Consiliului, respectiv Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu (preşedintele CNA), Christian Mititelu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

Narcisa Iorga şi Cristina Trepcea au fost membre titulare în CNA din 14 octombrie 2008, iar contractele lor de muncă s-au încheiat luni, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Consiliului. În locul Narcisei Iorga şi al Cristinei Trepcea nu au fost încă numite alte persoane de Parlament.

Narcisa Iorga a fost propusă membru în CNA de preşedintele României, iar Cristina Trepcea a fost propusă de Camera Deputaţilor.

În luna septembrie, Narcisa Iorga a fost propusă pentru un nou mandat în Consiliu de preşedintele Traian Băsescu, însă Comisiile pentru cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi-au suspendat lucrările, pe 30 septembrie, din lipsă de cvorum, fără să valideze candidatura acesteia pentru un nou mandat în CNA.

CNA poate să îşi desfăşoare activitatea în continuare, întrucât Legea audiovizualului prevede că şedinţele CNA se pot desfăşura în prezenţa a minimum opt din cei 11 membri ai Consiliului.

Valentin Jucan conduce şedinţa CNA în conformitate cu noul Regulament de Organizare şi Funcţionare (ROF) al CNA, care nu a fost votat de Laura Georgescu şi Christian Mititelu. Noul ROF prevede, printre altele, că şedinţele Consiliului sunt conduse de fiecare membru, prin rotaţie şi în ordine alfabetică.

Christian Mititelu şi-a exprimat nemulţumirea la începutul şedinţei de marţi cu privire la faptul că Valentin Jucan conduce şedinţa Consiliului. Reacţia lui Mititelu vine după ce acesta a refuzat să participe, pe 7 octombrie, la şedinţa CNA care ar fi trebuit să fie condusă de Narcisa Iorga şi care nu s-a putut desfăşura din lipsă de cvorum.

La momentul respectiv, Christian Mititelu a declarat, pentru MEDIAFAX, că Narcisa Iorga şi Valentin Jucan nu au "căderea morală" să facă aprecieri legate de prezenţa sau absenţa altor membri ai CNA la şedinţele Consiliului şi nici pentru a prezida şedinţe.

"Cei care au blocat activitatea CNA, refuzând să participe la şedinţele conduse de preşedintele instituţiei, acuză acum pe alţii că lipsesc deliberat. În plus, doamna Iorga şi domnul Jucan au ponegrit imaginea instituţiei şi a ţării, scriind invitaţilor la o reuniune internaţională organizată de CNA (Forumul Central European al Autorităţilor de reglementare din domeniul audiovizual, n.r.), pentru a-i convinge să nu participe. Consider că nu au căderea morală pentru a face aprecieri legate de prezenţa sau absenţa altor colegi la şedinţe şi nici pentru a prezida şedinţele Consiliului", a declarat atunci, pentru MEDIAFAX, Christian Mititelu.

De asemenea, la începutul şedinţei CNA de marţi, 14 octombrie, Christian Mititelu a avut un schimb de replici cu Valentin Jucan, cerându-i să se retragă.

"Aţi face bine să vă retrageţi. V-aţi erijat în purtător de cuvânt al instituţiei, ne-aţi criticat, ca să nu spun că ne-aţi ponegrit (...)", i-a spus Christian Mititelu lui Valentin Jucan. Mititelu a mai spus că Jucan "s-a adresat românilor şi le-a cerut iertare românilor", în numele CNA, în emisiuni de televiziune.

În replică, Valentin Jucan i-a spus lui Christian Mititelu că "bate câmpii", precizând că în emisiunile de televiziune la care a participat a vorbit "în nume propriu" şi nu în numele CNA. "Şi dumneavoastră aţi vorbit în nume propriu când v-aţi exprimat ca expert de politică externă în emisiuni de televiziune", a spus Jucan.

El a mai spus că, dacă doreşte altcineva să conducă şedinţa CNA de marţi, poate să predea "sceptrul". Însă Christian Mititelu i-a reproşat lui Valentin Jucan inclusiv faptul că nu supune la vot propunerea pe care Mititelu a făcut-o la începutul şedinţe de marţi, respectiv cea ca Jucan să nu conducă această şedinţă.

Totodată, Christian Mititelu a criticat din nou o altă prevedere a noului ROF, cea potrivit căreia CNA trebuie să analizeze sesizările în ordinea primirii lor de Consiliu. Astfel, pe ordinea de zi a şedinţei de marţi apar sesizări foarte vechi primite de CNA, însă care, în opinia lui Mititelu, nu au o importanţă foarte mare, comparativ cu lucruri care se întâmplă în prezent la televiziunile naţionale.

"Contează ordinea cronologică. Ca la grădiniţă. Şi acum l-aţi bătut (ROF-ul, n.r.) în cuie şi nu se modifică chestia asta", a mai spus Christian Mititelu.

Şi mandatele lui Christian Mititelu (membru titular din 4 noiembrie 2008) şi Radu Călin Cristea (numit membru titular în locul devenit vacant ca urmare a demisiei lui Mihai Mălaimare, în continuarea mandatului, până la data de 3 noiembrie 2014) vor expira la începutul lunii noiembrie, până în prezent nefiind numiţi alţi membri ai CNA în locul acestora.

Radu Călin Cristea a fost propus însă pentru un nou mandat de membru în CNA de Guvern. De asemenea, Guvernul l-a propus pe Gabriel Tufeanu pentru un mandat de membru al CNA, însă, la fel ca în cazul Narcisei Iorga, Cristea şi Tufeanu nu au fost audiaţi încă în vederea validării lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici