- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (11.10.2011, 20:55)
- Madalina Cerban ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CNA: Nu avem nicio informare oficială despre postul RTV. Adunăm toate datele în legătură cu acest caz
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) va analiza în şedinţa de joi situaţia de la Realitatea Media şi cazul noii televiziuni RTV, despre care Consiliul nu a primit nicio informaţie oficială până în prezent.
Urmărește
538 afișări
Sebastian Ghiţă, patronul Asesoft, a declarat pentru MEDIAFAX că noua televiziune RTV emite începând de marţi pe satelit, iar cabliştii au fost informaţi că pot să preia noul post, ale cărui programe sunt realizate de fosta echipă Realitatea Media.
"Nu avem nicio informare oficială. Am luat notă de evoluţia situaţiei din presă. Mâine vom aduna toate datele în legătură cu această situaţie, pe care o vom supune atenţiei Consiliului în şedinţa de joi", a declarat pentru MEDIAFAX Răsvan Popescu, preşedintele CNA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump cere Curții Supreme din SUA să suspende legea ce ar interzice TikTok-ul
-
Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025
-
Se întoarce obligativitatea purtării măştilor în mai multe spitale din Ţara Galilor
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / SUA trimite noi ajutoare militare Ucrainei / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Totodată, CNA a notificat Ridzone Computers SRL din Târgu Jiu - care deţine o licenţă audiovizuală prin satelit pentru televiziunea cu format generalist RTV - să prezinte la CNA actele care privesc eventuala modificare a acţionariatului său. Din documentele depuse la CNA, Ridzone Computers SRL îi are ca asociaţi pe Răitaru Ionuţ Daniel - asociat principal - 95% şi Răitaru Maria Mădălina - 5%.
Totuşi, contactat de MEDIAFAX, Ionuţ Răitaru a declarat că şi-a cesionat acţiunile, însă nu a precizat cine este noul proprietar al RTV din Târgu Jiu.
Iar potrivit informaţiilor deţinute de CNA la acest moment, societatea Ridzone Computers SRL şi-ar fi modificat acţionariatul şi ar fi fost numit un nou administrator al societăţii, însă documentele din care să rezulte aceste modificări nu au fost înaintate Consiliului. Nici la Registrul Comerţului nu au fost operate modificări în acţionariatul Ridzone Computers SRL.
În plus, potrivit informaţiilor deţinute de CNA, Sebastian Ghiţă şi compania Asesoft nu apar între persoanele şi societăţile care deţin licenţe audiovizuale. Ghiţă şi Asesoft nu apar nici în acţionariatul altor societăţi care deţin licenţe audiovizuale.
Totodată, Radu Petric, preşedintele Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că operatorii de cablu nu au fost informaţi de emisia noii televiziuni RTV. "Nu am primit niciun fel de informare că ar emite RTV. Nu sunt în cunoştinţă că vreun operator de cablu ar fi primit vreun fel de informare, nici din partea Realităţii vechi, nici din partea Realităţii
noi", a mai spus Radu Petric.
"RTV emite pe satelitul Eastern Space Systems şi a informat toate societăţile de cablu că ne pot prelua gratuit contentul pe care îl producem noi", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, Sebastian Ghiţă.
RTV emite pe satelit "din studiourile noastre de la Casa Presei Libere", a mai precizat Ghiţă. "Conţinutul îl producem noi, cu toată echipa care înainte a lucrat la Realitatea Media", a spus Sebastian Ghiţă.
Acesta nu a precizat pe ce licenţă audiovizuală emite noua televiziune RTV şi prin ce companie deţine licenţa. Totodată, Ghiţă nu a precizat dacă în momentul de faţă pe Realitatea TV şi pe RTV este difuzat acelaşi conţinut.
Pe de altă parte, Sebastian Ghiţă a comentat pe scurt, pentru MEDIAFAX, şi decizia Tribunalului Bucureşti care, printr-o sentinţă pronunţată luni, a decis să oblige Asesoft, RA-APPS şi Compania Coresi să permită accesul Rovigo SPRL şi al administratorului statutar Irina Chirică, preşedintele Consiliului de Administraţie al Realitatea Media, în spaţiul în care funcţionează societatea Realitatea Media din Piaţa Presei Libere.
Astfel, Sebastian Ghiţă a declarat că "Rovigo şi doamna Chirica au avut tot timpul acces în spaţiile de la Piaţa Presei Libere". "Ne pot vizita oricând în sediul închiriat de noi (Asesoft, n.r.) de la Piaţa Presei Libere", a mai spus Ghiţă.
Sebastian Ghiţă, cel care controlează grupul de firme Asesoft, a preluat managementul Realitatea Media în octombrie 2010. Compania Asesoft a anunţat atunci că intenţionează să facă o investiţie de 75 de milioane de euro în următorii cinci ani în grupul controlat la acel moment de Sorin Ovidiu Vîntu.
După mai multe luni de conflict între Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă, omul de afaceri Elan Schwartzenberg a anunţat, pe 29 aprilie, că a cumpărat 91% din acţiunile la Bluelink Comunicazione, acţionarul majoritar al Realitatea Media, omul de afaceri deţinând în prezent 82% din grupul media. Ulterior, copiii lui Sorin Ovidiu Vîntu au anunţat că că tatăl lor nu mai este asociat în niciun fel în această afacere.
În ultima perioadă, presa a scris că Sebastian Ghiţă ar fi interesat să-şi lanseze propria televiziune de ştiri, care ar putea să se numească RTV şi pentru lansarea căreia ar urma să folosească o parte din echipa de la Realitatea TV. Ulterior, presa a scris că sute de angajaţi ai Realitatea Media au semnat contracte cu societatea RTV Satellite Net, controlată de Sebastian Ghiţă.
Totodată, Rovigo, administratorul judiciar al Realitatea Media, a cerut, pe 28 septembrie, Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) să nu autorizeze servicii de programe care folosesc mărcile Realitatea TV sau RTV, deţinute în fapt de Realitatea Media.
Pe de altă parte, potrivit site-ului Tribunalului Bucureşti, instanţa a decis, printr-o sentinţă dată luni, 10 octombrie, să oblige SC Asesoft International SA, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi SA să permită accesul administratorului judiciar Rovigo SPRL şi al administratorului statutar Irina Chirica, în spaţiul în care funcţionează societatea debitoare SC Realitatea Media SA, situat în Piaţa Presei Libere nr 1, Bucureşti.
Instanţa obligă Asesoft, RA-APPS şi Coresi "să permită desfăşurarea activităţii curente a debitoarei (Realitatea Media, n.r.), în perioada de observaţie, sub supravegherea administratorului judiciar Rovigo SPRL". Sentinţa pronunţată în sedinţa publică de luni poate fi atacată cu recurs odată cu fondul.
Rovigo a fost desemnat administrator judiciar al Realitatea Media SA printr-o decizie din 7 septembrie a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a Comercială. Atunci, Tribunalul Bucureşti a admis deschiderea procedurii generale de insolvenţă în cazul societăţii Realitatea Media SA, în urma cererii insolvenţei făcute de aceasta. Potrivit site-ului Tribunalului Bucureşti, dosarul prin care SC Societatea Media SA şi-a cerut insolvenţa a fost înregistrat pe 2 septembrie.
Decizia Tribunalului Bucureşti vine după ce, pe 7 octombrie, Rovigo SPLR, administratorul judiciar al Realitatea Media, a făcut plângere penală împotriva Asesoft, controlată de Sebastian Ghiţă, fostul manager al Realitatea, şi a firmei care asigură paza televiziunii, reclamând că i s-a interzis accesul în sediul Realitatea TV, împiedicându-se actul de justiţie. Plângerea penală a fost trimisă vineri la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, fiind îndreptată împotriva SC Asesoft International SA, în calitate de fost manager al Realitatea Media SA, societate aflată în insolvenţă, pentru "săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 214 C.pen.- Gestiunea Frauduloasă".
Potrivit documentului, în conformitate cu Contractul de management din 24 octombrie 2010 (denunţat de Rovigo în 6 octombrie 2011, n.r.), încheiat între Realitatea Media în calitate de beneficiar şi Asesoft International SA în calitate de manager, aceasta din urmă se obliga să asigure printre altele serviciile de administrare şi management (conducerea activităţii Realitatea Media). În exercitarea obligaţiilor asumate prin contractul de management, Asesoft avea acces direct şi nelimitat în locaţia din Piaţa Presei Libere nr. 1 Corp A et.2, sector 1, unde Realitatea Media îşi desfăşoară activitatea, precum şi la echipamentele Realitatea, necesare aducerii la îndeplinire a prevederilor contractuale.
"Pentru spaţiul în care şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară activitatea curentă, Realitatea Media a avut încheiate contracte de închiriere cu proprietarii, C.N.I. Coresi şi RA-APPS. Aceste contracte au fost reînnoite de managerul de la acea dată al S.C. Realitatea Media S.A., respectiv S.C. Asesoft International S.A., în nume personal, transformând cu bună ştiinţă debitoarea Realitatea Media în consumator captiv", se mai spune în document.
"În prezent, Realitatea Media SA se găseşte în imposibilitate obiectivă de a muta bunurile într-o altă locaţie fără a întrerupe activitatea curentă şi fără a aduce diminuări importante averii sale, precum şi fără a prejudicia creditorii săi şi circuitul economic", se mai spune în document.
"S.C. Asesoft International S.A. a luat măsuri vizând interzicerea pătrunderii în sediul în care îşi desfăşoară activitatea S.C. Realitatea Media S.A., atât a administratorului judiciar (Rovigo, n.r.) în vederea desfăşurării atribuţiilor specifice prevăzute de art. 20 din Legea 85/2006, cât şi a administratorului special. Precizăm că, administratorul judiciar îşi exercită atribuţiile prevăzute de Legea 85/2006 în cadrul unei proceduri publice, dispusă şi supravegheată de instanţa de judecată prin intermediul judecătorului sindic", se mai spune în document.
Astfel, în data de 6 octombrie, "ca urmare a unei noi obstrucţionări de către reprezentanţii Asesoft a pătrunderii în incinta spaţiului a persoanelor acreditate să intre în incinta Realitatea TV în vederea desfăşurării activităţii, s-a apelat la forţa coercitivă a organelor de poliţie".
De cealaltă parte, Sebastian Ghiţă, cel care controlează Asesoft, a declarat, în 8 octombrie, pentru MEDIAFAX, că Asesoft le-a permis reprezentanţilor Rovigo accesul în sediul Realitatea TV, pentru discuţii, însă aceştia din urmă au refuzat dialogul. Sebastian Ghiţă a spus că, atunci când reprezentanţii Rovigo s-au prezentat la sediul Realitatea TV de la Piaţa Presei Libere, atât reprezentanţii Asesoft, cât şi agenţii de poliţie le-au propus celor de la Rovigo să intre în incinta televiziunii şi să poarte discuţii. Cu toate acestea, reprezentanţii Rovigo au refuzat dialogul, a precizat Ghiţă.
Sebastian Ghiţă a mai declarat, în 8 octombrie, că sediul de la Piaţa Presei Libere este închiriat de Asesoft. "Spaţiul de la Piaţa Presei Libere este închiriat de noi. Sediul Realitatea Media este în clădirea domnului Vântu de pe Splaiul Unirii, conform actelor de la Registrul Comerţului", a spus Sebastian Ghiţă.
Totodată, Sebastian Ghiţă a precizat că reprezentanţii Rovigo nu se comportă în conformitate cu legea. "Cei de la Rovigo nu se comportă în conformitate cu legea, iar pentru plângerilor lor există şi instituţia denunţului calomnios", a spus Sebastian Ghiţă. "Dacă cei de la Rovigo doresc să se întâlnească cu noi, o facem oricând. Ar fi trebuit făcută această întâlnire de mai mult timp, ar fi înţeles mai bine cu ce ne confruntăm. Acum Rovigo va falimenta Realitatea Media SA", a mai spus Ghiţă.
Rovigo SPRL, administratorul judiciar al societăţii Realitatea Media, a anunţat, pe 6 octombrie, într-o notificare, că denunţă "contractul pentru prestări servicii de consultanţă şi management strategic şi asigurarea resurselor de finanţare ale activităţii", încheiat în data de 24 octombrie 2010, între SC Realitatea Media SA, în calitate de Client, şi SC Asesoft International SA, în calitate de Manager.
De cealaltă parte, Sebastian Ghiţă a declarat, pe 6 octombrie, pentru MEDIAFAX: "Cuplul Vîntu - Schwartzenberg doreşte să-şi păcălească partenerii şi creditorii prin metoda FNI. Cu Asesoft nu merge aşa uşor. Am mai primit astfel de notificări şi, dacă dânşii doresc ceva de la compania Asesoft, să meargă în instanţă. Asesoft va asigura funcţionarea staţiei TV cu sau fără încurcăturile stârnite de domnul Vîntu şi de domnul lichidator Vasile Căciulă. Asesoft are licenţă şi poate asigura continuitatea emisiei, chiar dacă Realitatea Media va ajunge în faliment". "Astăzi, Asesoft este cel mai mare creditor şi-şi va impune punctul de vedere cu privire la această companie".
În schimb, într-o scrisoare transmisă, pe 7 octombrie, către personalul Realitatea Media şi MEDIAFAX, Elan Schwartzenberg, proprietarul Realitatea, a anunţat că avocaţii lui depun "multiple plângeri penale" la adresa lui Sebastian Ghiţă, care a încercat "fraudulos" să utilizeze angajaţii, sigla, licenţa, studiourile şi echipamentele Realităţii "pentru a naşte fără niciun drept" alt post TV.
Totodată, în 10 octombrie, Elan Schwartzenberg a anunţat că a depus plângere penală împotriva Asesoft Internaţional SA, a lui Sebastian Ghiţă şi a RTV Satellite Net SRL, prin care se solicită declanşarea urmăririi penale pentru săvârşirea "infracţiunilor de concurenţă neloială".
Citește pe alephnews.ro: Specialiștii britanici au realizat un plan alimentar pentru ultimele zile din an. Cum rămâi fresh până în 2025?
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
De la anul „ultra-bogaţilor”, la cel în care trebuie să ne confruntăm cu consecinţele deceniilor de acumulări de datorii. Ce s-ar putea întâmpla în 2025?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe