CNA: Publicitatea virtuală- difuzată la TV doar la evenimentele sportive, culturale şi expoziţionale

Publicitatea virtuală poate fi difuzată pe posturile de televiziune numai în cadrul transmisiunii unor evenimente sportive, culturale sau expoziţionale, potrivit unei modificări a Codului audiovizualului, adoptată joi de membrii CNA.

Urmărește
47 afișări

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a discutat în şedinţa de joi, pe articole, proiectul de modificare a actualului Cod de reglementare a conţinutului audiovizual, adoptând unele modificări ale acestuia.

Astfel, în noul Cod al audiovizualului a fost introdusă o secţiune nouă, privind "Publicitatea virtuală".

CNA a decis că "publicitatea virtuală se poate difuza numai în cadrul transmisiunii unor evenimente sportive, culturale sau expoziţionale". Printre exemplele de evenimente expoziţionale, membrii Consiliului au dat exemplu târgurile auto şi manifestările organizate la Romexpo.

Publicitatea virtuală difuzată la posturile TV trebuie să respecte mai multe condiţii cumulative: "să existe acordul organizatorului evenimentului respectiv şi al titularilor de drepturi", "să nu aducă atingere integrităţii, valorii şi/sau specificului evenimentului în care este plasată", "telespectatorii să fie informaţi asupra utilizării acestui procedeu publicitar, la începutul transmisiei evenimentului şi după fiecare pauză, prin menţiunea «acest program conţine publicitate virtuală», afişată lizibil pe o durată de minimum 5 secunde". De asemenea, publicitatea virtuală trebuie "să nu fie stridentă şi obositoare din punct de vedere vizual".

Totodată, publicitatea virtuală trebuie "să fie plasată, în cazul evenimentelor sportive, pe suprafaţa de joc, înainte de începutul jocului, a reluării acestuia şi după sfârşitul său". Prin excepţie, de la această prevedere, "publicitatea virtuală poate fi plasată şi în timpul desfăşurării jocului, în spaţiile situate în afara suprafeţei de joc destinate de către organizatorul competiţiei plasării de panouri publicitare".

Potrivit Legii audiovizualului, publicitate virtuală este "o tehnică de difuzare a publicităţii televizate care constă în prelucrarea imaginii, în cazul difuzării de transmisii ale unor evenimente, prin înlocuirea imaginii panourilor publicitare expuse în incinta în care se desfăşoară respectivele evenimente cu mesaje publicitare introduse de radiodifuzor sau prin suprapunerea de noi imagini cu astfel de mesaje în orice zonă a imaginii transmise".

CNA continuă discuţiile pentru a modifica actual Cod al audiovizualului, proiectul urmând să fie finalizat în următoarea perioadă.

Noul Cod audiovizual va intra în vigoare după publicarea lui în Monitorul Oficial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici