CNA: Serviciile video la cerere trebuie să difuzeze cel puţin 20% opere audiovizuale europene
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a votat, în şedinţa de marţi, o Decizie privind furnizarea serviciilor media audiovizuale la cerere.
În urma discuţiilor cu principalii radiodifuzori prezenţi la şedinţa CNA, Consiliul a decis că furnizorii de servicii video on demand trebuie să asigure în cadrul catalogului de programe o pondere de cel puţin 20% opere audiovizuale europene.
CNA a prevăzut un termen de un an pentru a evalua modul în care furnizorii de servicii video la cerere vor respecta obligaţiile culturale prevăzute în decizie. Totodată, Consiliul a fixat şi termenul de implementare, respectiv 3 septembrie.
De asemenea, radiodifuzorii au spus că, întrucât orice persoană poate fi furnizor de servicii video la cerere, ar trebui ca în decizie să apară şi o prevedere potrivit căreia aceştia să solicite un acord de retransmisie în cazul în care preiau conţinut al radiodifuzorilor. „Un distribuitor de servicii video la cerere trebuie să aibă doar un conţinut licenţiat, trebuie să aibă drepturi pe conţinutul difuzat”, au spus radiodifuzorii. Însă CNA a considerat că nu intră în atribuţiile sale furtul de conţinut şi difuzarea acestui conţinut pirat pe diferite site-uri, care pot să fie localizate şi în alte ţări decât România.
Pe de altă parte, decizia stabileşte condiţiile de furnizare a serviciilor media audiovizuale la cerere (servicii „video la cerere” şi servicii „video în reluare”) prin reţele de comunicaţii electronice şi se aplică furnizorilor care se află sub jurisdicţia României.
Orice persoană care intenţionează să furnizeze servicii media audiovizuale la cerere are obligaţia să notifice CNA această intenţie, cu cel puţin 7 zile înainte de începerea activităţii.