CNA: Sesizarea lui Sorin Blejnar va urma circuitul obişnuit de monitorizare şi expertiză juridică

Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat pentru MEDIAFAX că plângerea preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, va urma circuitul obişnuit de monitorizare şi expertiză juridică, urmând să fie programată în dezbaterea Consiliului atunci când toate aceste proceduri vor fi încheiate.

Urmărește
5 afișări

"La CNA s-au adunat o mulţime de reclamaţii pe aceste teme de actualitate. Plângerea domnului Blejnar va urma circuitul obişnuit de monitorizare şi expertiză juridică, urmând a fi programată în dezbaterea Consiliului atunci când toate procedurile vor fi încheiate", a spus Răsvan Popescu.

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a solicitat vineri Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) să ia măsurile necesare ca urmare a acuzaţiilor nedovedite din mass-media.

"Este inadmisibil ca de zile întregi prin faţa telespectatorilor să se plimbe aceiaşi detractori fără nicio dovadă, iar nimeni să nu se sesizeze. De aceea solicit CNA să ia măsurile ce se impun în baza Deciziei nr.187/2006, articol 42 şi a articolului 30 din Constituţia României care stipulează foarte clar că «libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine»", se arată într-un comunicat al ANAF.

El a reiterat că respinge cu fermitate "aberaţiile/acuzaţiile" care sunt vehiculate în mass-media de către anumite personaje dornice de afirmare publică şi de a-şi crea notorietate pe seama instituţiilor statului.

"Prioritatea mea şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în această perioadă, este de a implementa cu succes cel mai mare proiect al instituţiei din ultimii 20 de ani, destinat mediului de afaceri şi anume declaraţia unică privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate - D112 şi nu de a intra în polemici, la nesfârşit, pe aceleaşi subiecte aberante", a mai spus Blejnar în comunicat.

În ultima perioadă preşedintele ANAF a fost acuzat în repetate rânduri atât de oameni politici din opoziţie, dar şi de unul din foştii angajaţi din Vamă că el ar fi "regina" de pe tabla de şah a corupţiei din vămi, acuzaţii pe care le-a respins de fiecare dată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici