"Condiţia jurnalistului român este azi mai fragilă, pentru că presa din România trece printr-o perioadă frământată, de căutări, îi redefineşte priorităţile, raţiunile, în faţa unor provocări care îşi schimbă substanţa şi a unor agresiuni de natură nouă", a spus Crasnea.
Şeful interimar al Clubului Român de Presă (CRP) a mai spus că lansarea de la nivelurile înalte ale vieţii publice a etichetelor "tonomat", "mogul", "oligarh" de presă, preluarea lor insistentă "până la a le face locuri comune", folosirea "războaielor" cu jurnaliştii ca reţetă de succes pentru acumularea de capital politic, nu fac, în mod deliberat "presă bună" jurnaliştilor.
"Cred că pentru noi, ca oameni de presă, acum, a fi profesionist este un imperativ pe termen lung şi condiţie obligatorie ca statutul de jurnalist să fie respectat în societatatea românească. Trebuie să ştim să ne folosim de libertate şi să înţelegem că această stare are însă şi obligaţii sau chiar constrângeri", a mai declarat Indira Crasnea.
În fiecare an, pe 3 mai se sărbătoreşte Ziua mondială a libertăţii presei.
România se află pe locul 94 în clasamentul libertăţii presei, realizat de Freedom House pentru anul 2007, cu un total de 44 de puncte, presa românească bucurându-se de o libertate parţială, potrivit raportului anual publicat pe site-ul organizaţiei.
În clasamentul Freedom House privind libertatea presei, România se află pe locul 94 – după ce anul trecut s-a aflat pe locul 90 -, la egalitate cu Panama şi Peru. Pe primele zece locuri în top se află Finlanda, Islanda, Danemarca, Norvegia, Belgia, Suedia, Luxemburg, Andora, Olanda şi Noua Zeelandă şi Elveţia, iar pe ultimul loc – 195, Coreea de Nord.