Colecţia lăsată de Brâncuşi legatarilor săi va fi scoasă la licitaţie marţi, la Paris

Ansamblul cuprinde trei sculpturi, 20 de piese de mobilier şi obiecte lucrate sau transformate de Brâncuşi pentru uzul zilnic, dar şi obiecte personale ale sculptorului.

Toate obiectele au fost lăsate soţilor Nicoleta Dumitrescu şi Alexandru Istrati, artişti foarte apropiaţi lui Brâncuşi. Théodor Nicol, nepotul şi moştenitorul acestora, a decis să vândă colecţia pe care sculptorul le-a lăsat-o celor doi artişti, numiţi legatarii săi universali.

Piesa de rezistenţă din colecţia "Natalia Dumitresco & Alexandre Istrati" este sculptura din patru părţi "Sărutul (Coloană)" din 1935, estimată între 800.000 şi 1.200.000 de euro. Aceasta prezintă principiile fundamentale ale operei lui Brâncuşi: gustul pentru primitiv, dăruirea pentru simbolism, căutarea simplităţii şi simetriei şi dragostea pentru materie şi verticalitate. Artistul le-a făcut-o cadou soţilor Istrati în 1950.

Colecţia, de o extraordinară diversitate, relevă şi un aspect mai puţin cunoscut al operei lui Brâncuşi. Întreaga sa viaţă, artistul a încercat să controleze complet mediul în care trăia, lucrându-şi singur obiectele de mobilier, dar şi alte obiecte de care avea nevoie, în paralel cu sculpturile. Această căutare a armoniei între opera sa şi mediul înconjurător a fost o parte integrantă din creaţia artistului, de unde rezultă importanţa obiectelor ce vor fi scoase la licitaţie.

În 1947, Brâncuşi i-a primit pe soţii Istrati în Impasse Ronsin unde locuia şi s-a purtat precum un tată cu copiii lui. I-a ajutat să se instaleze într-un atelier pe lângă al său şi le-a dăruit piese de mobilier şi obiecte de care aveau nevoie în viaţa de zi cu zi.

Printre acestea se află două lămpi cu suporturi de piatră, realizate în jurul anului 1930, estimate la 120.000 - 180.000 de euro, o vază din ipsos, datată la circa 1940, estimată la 20.000 - 30.000 de euro, şi un pupitru pentru citit în pat, lucrat în 1954 şi estimat la 20.000 - 30.000 de euro.

Ansamblul mai are şi o dimensiune intimă, incluzând valiza - simbol al drumului pe care Brâncuşi l-a făcut la Paris -, pipa fumătorului inveterat, şi flautul melomanului, care era artistul.

Expoziţia cu cele 25 de loturi ce vor fi scoase la licitaţie de casa Artcurial pe 30 noiembrie va fi deschisă sâmbătă, la Hôtel Marcel Dassault din Paris.

Pe de altă parte, Théodor Nicol va face o donaţie Muzeului Naţional de Artă Modernă Centre Pompidou din Paris, constând în 10 piese care să fie conservate în Atelierul Brâncuşi, replica atelierului artistului în momentul morţii sale, realizată în 1977, în faţa muzeului.

Constantin Brâncuşi (născut pe 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj - decedat pe 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. După ce a urmat Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova (1894 - 1898), a venit la Bucureşti unde a urmat Şcoala Naţională de Arte Frumoase.

În 1903, primeşte prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care va fi instalat la Spitalul Militar din Bucureşti şi reprezintă singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti.

În 1904 porneşte spre Paris, trecând prin Budapesta, Viena, Munchen şi prin Elveţia. Obţinând o bursă în Franţa în 1905, se înscrie la Şcoala de arte frumoase (École Nationale Supérieure des Beaux-Arts), în clasa lui Antonin Mercié. Expune pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d'Automne din Paris în 1906. În 1907 este acceptat practician în atelierul lui Rodin, pe care îl va părăsi, orgolios şi plin de încredere, comparându-l pe maestrul său cu un arbore la umbra căruia iarba nu creşte.

Creează în 1907 prima versiune a lucrării "Sărutul", temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu "Poarta Sărutului", parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. Închiriază un atelier în Rue de Montparnasse şi intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. Va începe lucrul la "Rugăciunea", o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul "Dumbrava" de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România şi participă la Expoziţia oficială de pictură, sculptură şi arhitectură. Juriul expoziţiei, prezidat de Spiru Haret, acordă premiul II ex-aequo lui Brâncuşi, Paciurea, Steriadi, Petraşcu şi Theodorescu-Sion. Colecţionarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura "Somnul", iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu realizat de Brâncuşi este achiziţionat de Ministerul Instrucţiunii Publice.

Până în 1914, participă cu regularitate la expoziţii colective din Paris şi Bucureşti, inaugurând ciclurile "Pasărea Măiastră", "Muza adormită", "Domnişoara Pogany". În atelierul său vor veni să lucreze mai mulţi tineri artişti: Irina Codreanu, Miliţa Petraşcu, Constantin Antonovici, Isamu Noguchi, George Teodorescu şi alţii.

În 1914, Brâncuşi deschide prima expoziţie în Statele Unite ale Americii, la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă senzaţie. Colecţionarul american John Quinn îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existenţă materială prielnică creaţiei artistice.

Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi se desfăşoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul "Pasărea în văzduh", ciclul "Ovoidului", precum şi sculpturile în lemn datează din această perioadă. În acelaşi timp, Brâncuşi participă la cele mai importante expoziţii colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia, Olanda, Anglia.

În România, în epoca realismului socialist, Brâncuşi a fost contestat ca unul din reprezentanţii "formalismului burghez cosmopolit". Totuşi, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din Bucureşti s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa. Sunt expuse "Portretul pictorului Dărăscu", "Cap de copil" în bronz, "Somnul", "Cap de Copil" în ghips, "Cap de Copil" în bronz din colecţia G.Opres. Invitat de directorul muzeului, M.H.Maxy, şi de pictorul Camil Ressu, Brâncuşi nu răspunde invitaţiei.

În martie 1957, la Paris, Brâncuşi îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la Biserica Ortodoxă, se spovedeşte şi se împărtaşeşte, apoi îi mărturiseşte că moare "cu inima tristă" pentru că nu se poate întoarce în ţara sa. Pe 16 martie 1957, Brâncuşi se stinge din viaţă, la ora 2.00 dimineaţa, şi este înmormântat pe 19 martie în cimitirul Montparnasse.

Abia în 1964, Brâncuşi a fost descoperit în România ca un geniu naţional şi, în consecinţă, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu "Coloana fără sfârşit", "Masa tăcerii" şi "Poarta sărutului" a putut fi amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac. Constantin Brâncuşi a fost ales postmortem membru al Academiei Române, în 1990.