Anunţul a fost făcut de Emil Hurezeanu, preşedintele grupului Realitatea-Caţavencu.
"Chiar dacă perioada dificilă prin care trece piaţa de media încă nu s-a încheiat, acţionarul majoritar a decis continuarea planului de investiţii concomitent cu reorganizarea şi restructurarea întregului grup. Dezvoltarea şi consolidarea mediei electronice (online, radio, tv), precum şi ridicarea nivelului profesional al angajaţilor vor fi priorităţi nu numai în planul de investiţii, dar şi obiectivul principal al managementului la nivel de grup", se arată în comunicat.
Potrivit lui Emil Hurezeanu, planurile grupului includ lansarea unui canal naţional de televiziune în Republica Moldova şi a trei staţii de televiziune locale, la Iaşi, Galaţi şi Constanţa.
"(…) În scurt timp, grupul va începe pregătirile pentru deschiderea unui canal naţional de televiziune în Republica Moldova, o operaţiune care va valorifica resursele din această ţară (…) De asemenea, până la sfârşitul anului, grupul se va extinde în România prin apariţia a încă trei staţii locale de televiziune, la Iaşi, Galaţi şi Constanţa. Concomitent, va începe digitalizarea staţiilor pe care le operăm", spune Emil Hurezeanu.
El precizează că grupul Realitatea-Caţavencu va continua investiţiile în online şi radio şi va încerca maximizarea veniturilor în print. "În online şi radio, vom continua investiţiile începute şi vom exploata toate oportunităţile de business, inclusiv prin achiziţii. În print, ca şi până acum, vom încerca maximizarea veniturilor, inclusiv prin proiecte speciale şi parteneriate în străinătate", precizează Hurezeanu.
Aceste proiecte vor fi administrate de actuala echipă de conducere a trustului, căreia i se va alătura şi Sergiu Toader, pe o perioadă de cinci ani, în funcţia de project manager la nivel de grup. "În discuţiile avute cu el, am decis deja ca toţi angajaţii să fie cuprinşi în programe de training specializate sau în sesiuni scurte de practică în redacţii din străinătate (…)", mai spune Emil Hurezeanu.
Emil Hurezeanu ocupă, de la 1 februarie 2009, funcţia de preşedinte al Grupului Realitatea-Caţavencu, dată la care l-a înlocuit pe Sergiu Toader în această poziţie, după cum a anunţat la momentul respectiv Realitatea-Caţavencu.