COMENTARIIU Lelia MUNTEANU: Poveşti

Tocmai învăţasem să spun poveşti, Ahavati, şi nu mai am cui.

Trebuie să mă apuc să-mi spun poveşti. (Trebuie să mă mpac cu mine. E un semn). 

Despre aerul care dă naştere păsărilor? (Ipoteza, în care cred orbeşte, a filosofilor antici).

„Bust de copil” sculptat de Constantin Brâncuși, adus în siguranță la Muzeul Național Brukenthal

Festivalul de la Avignon, 2025: „Împreună” pentru soluții noi unei lumi aflate în criză

Despre faptul că lumea trebuie să fie ancorată undeva? Iar dacă aşa stau lucrurile are o parâmă nemaipomenit de lungă. (Ipoteza unuia dintre secunzii căpitanului Ahab).

Despre deşertul Neghev, în care pietrele râd, şi unde, o dată la doi-trei ani, când ninge, expresia cămilelor se schimbă din melancolică şi meditativă (cum o descria Lawrence al Arabiei), în Uluiala Însăşi (cum o descria Amos Oz)?

O poveste maori, o poveste malgaşă, o poveste baluba?

Sau o poveste berberă? Începe veşnic aşa: „Moartea e asemenea Lunii. Cine i-a văzut partea cealaltă…?”.