COMENTARIU Lelia MUNTEANU: Când umbra bărcii cade peste umbra vâslelor

Fireşte că am încercat reţeta cum să devii invizibil (tomurile motivaţionale din secolul XVII au candoarea lor). N-am putut face rost de toate ingredientele, nici să estimez ora când umbra bărcii cade peste umbra vâslelor. Am lăsat-o baltă. 

Mi-a venit ideea s-o iau spre Paradis, la indicaţia precisă a lui  Ibn al-Khatib, poetul: Paradisul e partea de cer care se întinde deasupra Alhambrei. Îl zăreşti încă din Piaţa Umilinţei, cum l-au văzut Regii Catolici ridicând ochii.

Fiecare fereastră a Palatului deschide un alt tablou spre Generalife,  fabuloasa Jannat al-‘Arif (Grădina Arhitectului). O oglindire a Paradisului de Sus, pe care o privesc de pe aleea cu numele alcătuit din cuvinte atinse de sens – Aleea celor Trişti. Acum şi aici identific fără greş ora în care umbra bărcii cade peste umbra vâslelor. În Generalife, devii invizibil.