COMENTARIU Lelia MUNTEANU: Curve cinstite

Din centru până pe centură, ne-au podidit traviatele. Cea mai veche meserie din lume a fost si­li­tă să se reinventeze. Altfel ardea în Secolul Luminilor, astfel pâlpâie la începutul acestui pipernicit de secol, în care gesturile largi, sentimentele învolburate sunt retezate sub ghilotina tarifarului.

Mi-am amintit de centurista bărână căreia cineva – la O, Televiziune (care nu mai există) – dându-se drept medic, i-a făcut o farsă. A anunţat-o că e  bolnavă de sifilis şi că şi-a contaminat clienţii. Traviata de pe Dâmboviţa, cu o voce pârlită de alcool şi tutun, avea un soi de seninătate metafizică. N-a fost surprinsă, a respirat chiar uşurată. „Bine că n-am SIDA!”.

Şi ce mai faceţi? a întrebat pretinsul medic. La anii dumneavoastră tot cu munca, tot cu munca? Sunt bine, i-a răspuns, am investit, mi-am băgat silicoane la second-hand – ştiţi cum vine vorba: timpul trece, silicoanele rămân… Avea femeia o înţe­le­gere superioară a lumii, la care ajungi doar după ce via­ţa te-a tăvălit bine prin toate. După atâta „neînfrânare şi neastâmpăr”, cum spun despre Maria Egipteanca sinaxarele, centurista noastră visa la o bătrâneţe liniştită, într-o căsuţă cu muş­cate la ferestre, lângă un bărbat bun. Vorbele ei ca un şmirghel, învelite în catifeaua unei generoase sincerităţi, sunau ca aria Violettei din actul trei: „Addio del passato”…

COMENTARIU Lelia Munteanu: Aşteptându-l pe Roşcovan

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ciorbă de drapel

S-a umplut România de curve fără condicuţă, care-şi ascund singura brăţară de aur veritabil – meseria lor – în spatele unor diplome cum­părate de puriii generoşi de pe taraba unor universităţi semi-acreditate exclusiv pentru negoţul ăsta.  Cu cât te apropii dins­pre centură spre centru, le găseşti prin lojile stadioanelor, pe la cupele de tenis, prin cluburi, în rându-ntâi pe la mitingurile de partid, la prezentările de modă, pe lângă câte-un foc de artificii, pe unde – cu un al şaptelea simţ – adulmecă mirosul purcoaielor de bani. Astea nu-ţi dau nimic pe datorie, nici măcar pe cupoane de masă – de regulă, au tenacitatea de a-ţi lua tot. Îşi revarsă silicoanele pe copertele tabloidelor, se dau artiste, sfidându-le pe alea care trudesc din greu pentru o bucată de pâine. Dispreţuindu-le pe curvele cinstite, pe care le prinde poliţia prin parcări cu snopul, abandonate in questo popoloso deserto – Bucureştii, strălucind de artificii şi de boli lumeşti.