Google a fost dat în judecată de operatorul britanic de telecomunicaţii BT

Publicat: 19 12. 2011, 20:18
Actualizat: 06 11. 2012, 17:29

BT a declanşat acţiunea la un tribunal din Delaware.

Reclamaţia se referă la şase pantente care ar fi fost încălcate de Google, potrivit BT, de servicii precum platforma Android, Google Maps, Google Music, servicii de publicitate, gmail şi alte produse.

„Este vorba de protejarea investiţiei BT în drepturile de proprietate intelectuală şi inovaţie. Credem că avem un caz solid”, se arată într-un comunicat al grupului britanic.

La nivelul industriei de telecomunicaţii au loc numeroase conflicte referitoare la patente, în condiţiile în care mulţi operatori, producători de telefoane mobile şi furnizori de conţinut încearcă să ofere servicii atractive, cum sunt cele de accesare a hărţilor sau divertisment.

Grupul Google este deja implicat în mai multe astfel de dispute cu companii precum Apple, Microsoft şi Oracle.

Un purtător de cuvânt al Google a declarat că acuzaţiile sunt lipsite de fundament.

BT a anunţat că deţine în total un portofoliu de circa 5.600 de patente şi aplicaţii, iar în anul financiar trecut a cerut protejarea prin patente a 62 de invenţii.

Grupul britanic este a cincea mare companie care a dat în judecată Google pentru încălcarea de patente.

În august, Google a anunţat că a convenit preluarea Motorola Mobility pentru 12,5 miliarde de dolari, cea mai mare achiziţie din istoria sa, în parte pentru a se proteja de atacurile agresive în justiţie. Motorola are unul dintre cele mai mari portofolii de patente din industria de telefonie mobilă.