Compozitorul Cornel Ţăranu, cel care a modelat şcoala muzicală clujeană, a murit la 89 de ani

Compozitorul Cornel Ţăranu, născut în 1934, a murit duminică, la vârsta de 89 de ani, la Cluj-Napoca, potrivit Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR).

Figură emblematică a componisticii româneşti, Cornel Ţăranu a semnat numeroase lucrări de muzică de cameră, vocală şi orchestrală, interpretate pe scene internaţionale. A modelat decisiv şcoala muzicală clujeană, în calitate de profesor, dirijor, director artistic al ansamblului Ars Nova şi al Festivalului muzical Cluj Modern.

Absolvent al Conservatorului din Cluj (1951-1957), unde l-a avut ca profesor de armonie, contrapunct şi compoziţie pe Sigismund Toduţă, Cornel Ţăranu s-a perfecţionat apoi la Paris (cu Olivier Messiaen şi Nadia Boulanger) şi la Darmstadt (la cursurile lui György Ligeti, Bruno Maderna şi Christoph Caskel).

Din 1975 a devenit profesor la Academia de Muzică din Cluj, ulterior doctor în muzicologie, iar din 1993 membru al Academiei Române.

A susţinut cursuri de măiestrie în Statele Unite, Elveţia, Germania şi Israel. Dintre distincţiile care i-au recompensat activitatea componistică, se numără mai multe premii ale UCMR, premiul Academiei Române (1973), premiul discului Koussevitzky (1982), Ordinul de Cavaler al Artelor şi Literelor (2002).

Într-o carte apărută recent, compozitorul Dan Dediu afirma („Cu Cornel Ţăranu, printre ghirlande şi coloane sau stilul ca atom”, în Siluete în mişcare, Bucureşti, 2021): „Cornel Ţăranu îşi creează rapid un limbaj personal, centrat pe melodicitate fragmentată, scări modale cromatice, inserţii melismatice din folclorul arhaic (bocete, doină) şi staze armonice ostinate, viscerale. Nu lipsesc din opţiunile sale stilistice serialismul, improvizaţia condusă, muzica de metisaj şi postmodernismul. Extrem de prolific şi mânuitor dibaci al vocii umane, Ţăranu se va orienta în special spre muzica simfonică şi vocal-simfonică, compunând patru simfonii şi alte piese simfonice, printre care se numără complexa Ghirlande (1979), exotica Saramandji (2009), precum şi opusurile polistiliste Baroccoco (2004) şi Bachiana (2018), oratoriul Lăutarul (2012-13) şi operele Secretul lui Don Giovanni (1969-70) şi Oreste-Oedipe (1999-2001). Asemenea prietenului său Pascal Bentoiu, Ţăranu se va adânci în reconstituirea şi orchestrarea unor partituri neterminale ale lui George Enescu: Caprice roumain pentru vioară şi orchestră şi Strigoii, după poezia lui Mihai Eminescu”.

Compozitorul Adrian Pop scrie: „Ne-a părăsit un mare compozitor, iscoditor şi prolific, profund angajat în cucerirea de noi orizonturi artistice; un om de vastă cultură, un şef de şcoală – profesor, animator de viaţă culturală, întemeietor la Cluj a unor adevărate branduri muzicale – ansamblul Ars Nova, festivalul Cluj Modern. Laurii strânşi într-o viaţă rodnică – aureola doctorală, statutul de membru plin al Academiei Române, premiile naţionale şi internaţionale de înalt prestigiu – au întregit firesc şi fără pic de emfază personalitatea sa fermecătoare, tinereţea de spirit perpetuă, împodobită cu tonică bună dispoziţie şi umor, nu arareori ghiduş sau ironic. Pentru toate acestea el ne este de neînlocuit; ne va lipsi tuturor discipolilor săi, tuturor celor din breasla muzicală sau din cercul mai larg al celor împătimiţi de cultură, din cel al melomanilor cu gust pentru aventura sonoră. Fie-i eternitatea uşoară!”

Înmormântarea marelui compozitor va avea loc joi, 22 iunie, la Cluj Napoca.