Institutul Cervantes îşi va desfăşura activitatea, din 10 august, în clădirea Hotelului Cişmigiu

Publicat: 09 08. 2012, 16:45
Actualizat: 03 07. 2020, 12:09

Noul sediu dispune de săli de curs, bibliotecă, un auditorium şi sală de expoziţii.

De asemenea, cursurile de limbă spaniolă vor continua la noul sediu, anunţă reprezentanţii institutului.

Într-un comunicat remis MEDIAFAX în iunie, Instituto Cervantes din Bucureşti îşi exprima satisfacţia de a fi luat parte la renovarea unui edificiu emblematic al Bucureştiului aşa cum este Hotelul Cişmigiu, care a fost cumpărat şi, din 2009, restaurat de compania spaniolă Hercesa.

Institutul Cervantes din Bucureşti s-a deschis oficial în ianuarie 1995 şi a avut sediul în zona Batiştei.

Directorul institutului este Juan Carlos Vidal García.

Institutul Cervantes este o instituţie creată de Spania în anul 1991, cu scopul de a promova şi preda limba spaniolă şi de a difuza cultura Spaniei şi a ţărilor vorbitoare de limba spaniolă. Sediul central al instituţiei se află la Madrid şi la Alcalá de Henares, oraşul unde s-a născut scriitorul Miguel de Cervantes.

Institutul Cervantes este prezent pe patru continente, cu peste 40 de centre.