You Tube a ajuns la peste un miliard de fluxuri video pe zi

Publicat: 09 10. 2009, 16:09
Actualizat: 06 11. 2012, 09:31

În urmă cu trei ani, când Google a achiziţionat platforma, You Tube oferea circa 100 de milioane de fluxuri video pe zi, potrivit lui Hurley.

„Astăzi, sunt mândru să spun că oferim peste un miliard de vizionări pe zi pe YouTube. Acesta este un moment extraordinar în scurta noastră istorie. Imediat ce am primit cereri pentru conţinuturi mai lungi, am început să publicăm pe site emisiuni şi filme”, menţionează Hurley.

„În prezent sunt mai multe modalităţi noi de consumare a conţinuturilor ca niciodată şi mulţi dintre voi doriţi să vă transformaţi hobby-urile în afaceri reale. Lucrăm foarte mult pentru a ţine pasul cu tehnologia şi pentru a vă aduce ceea ce aşteptaţi din partea celei mai mari paltforme video – o calitate mai bună, mai multe opţiuni şi instrumente eficiente pentru utilizatori şi advertiseri”, a mai precizat Hurley, adresându-se direct utilizatorilor site-ului.

Pentru a marca evenimentul, alături de logo-ul site-ului mai apare şi inscripţia „1BN”.