Ajuns la cea de-a patra ediţie, concursul este organizat de Asociaţia Catalist şi UniCredit Ţiriac Bank.
Câştigătorii celor trei categorii de concurs – roman, proză scurtă şi poezie – vor fi anunţaţi la festivitatea de premiere, în data de 23 iunie.
Volumele câştigatoare vor fi publicate şi promovate de editura Humanitas în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus „Carte de învăţătură”, ediţia a XVIII-a, care va avea loc în noiembrie la Bucureşti.
La fel ca în anii precedenţi, operele înscrise vor fi evaluate de personalităţi din domeniul literar şi academic. Juriul de anul acesta va fi format din: Liviu Papadima (conferenţiar, doctor în Filologie, decan al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti), Paul Cernat (critic literar, publicist, lector universitar la Facultatea de Litere, Bucureşti) şi Radu Paraschivescu (prozator, traducător, jurnalist şi editor).