Consiliul de Administraţie are trei luni pentru rezolvarea problemelor din TVR
Sassu a precizat în faţa Comisiei senatoriale de cultură că problemele finaciare ale televiziunii sunt grave, referindu-se la faptul că există "oameni care nu fac nimic", dar care primesc salarii mari, aceştia fiind "greu identificabili".
"Este lucrul cel mai dificil, pentru că nu sunt identificabili oamenii care nu fac nimic. Este o discuţie permanentă în televiziune că sunt oameni care nici nu mai vin, pentru că salariul intră pe card, dar care iau chiar şi ore suplimentare", a declarat Sassu.
De asemenea, el a adăugat că 35% din bugetul TVR este destinat cheltuielilor salariale, procent pe care l-a catalogat ca fiind "falimentar".
În aceste condiţii, preşedintele Comisiei de cultură, senatorul PSD Adrian Păunescu, a propus un termen de trei luni pentru rezolvarea acestor probleme.
"Vă dăm termen de trei luni să rezolvaţi aceste probleme fundamentale", a spus Păunescu.
Sassu a intervenit şi i-a informat pe senatori că procedurile de depistare a problemelor au fost demarate.