- Home
- Cultură-Media
-
CANNES, (29.04.2009, 12:18)
Coproducţie Franţa/România, regizată de Fanny Ardant, la Cannes
"Cendres et sang", filmul cu care debutează în regie actriţa franceză Fanny Ardant, realizat în coproducţie cu casa românească Libra Film, va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes (13 - 24 mai), în cadrul unui program dedicat artistei, relatează Le Figaro.
![Imaginea articolului Coproducţie Franţa/România, regizată de Fanny Ardant, la Cannes](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/4254737/3/fanny-ardant.jpg?width=560)
Fanny Ardant (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Filmul, care va fi prezentat în proiecţie specială, va rula pe 22 mai.
Din distribuţia filmului face parte actriţa israeliană Ronit Elkabetz, care joacă rolul unei femei ce îşi creşte singură cei trei copii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Război în USR. Lasconi vrea s-o dea afară din partid pe Clotilde Armand: Încearcă să saboteze campania electorală
-
Anunţul oficial al CCR: funcţia de preşedinte al României devine vacantă. Interimatul se asigură de preşedintele Senatului, Ilie Bolojan
-
Summit-ul IA de la Paris. 61 de ţări au semnat un acord, SUA şi Marea Britanie au refuzat
De altfel, "Cendres et sang", o coproducţie Libra Film şi Alfama Films (Franţa), o companie ce aparţine cunoscutului producător Paulo Branco, spune povestea a trei generaţii de latifundiari care provin dintr-o ţară din Europa de Est. Filmările au avut loc în toamna anului trecut, timp de şapte săptămâni, în judeţul Covasna şi în Bucureşti.
Fanny Ardant a venit în România în iulie 2008, pentru a realiza diferite castinguri, în urma cărora a distribuit în filmul său actori precum Olga Tudorache, Tudor Aaron Istodor şi Răzvan Vasilescu.
Bugetul peliculei se ridică la 3 milioane de euro.
Filmul a primit un credit de 700.000 de lei (aproximativ 165.000 de euro) din partea Centrului Naţional al Cinematografiei din România, la sesiunea din vara anului trecut. Potrivit Hollywood Reporter, postul de televiziune francez Canal + a cumpărat deja drepturile de difuzare a filmului.
"Urmând tradiţia potrivit căreia, la Festivalul de la Cannes sunt aduse omagii unor actori sau regizori, anul acesta am decis să îi aducem un omagiu lui Fanny Ardant", a declarat pentru AFP delegatul general al celui mai important festival de film din lume, Thierry Frémaux.
"Momentul nu putea fi mai bun, deoarece Fanny tocmai a terminat filmul său de debut în regie, lucru care arată că peliculele regizate de actori au un loc special în peisajul cinematografic", a adăugat acesta.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/4234921/4/porumboiu-10.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/4-main-1739286972.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=4254737&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe