Corneţeanu către angajaţii Adevărul: Nu aveţi încredere în ei! Riscaţi să fiţi răniţi la fel ca mine

Prezentăm integral scrisoarea lui Răzvan Corneţeanu:

"Dragi prieteni, colegi până aseară târziu,

Scriu aceste rânduri încă afectat de evenimentele petrecute ieri începând cu ora 18.00. M-am gândit mult la ce urmeză să scriu pentru că aş putea povesti în zeci de pagini care au fost evenimentele de ieri şi de ce lucrurile până la un punct erau previzibile.

Din fericire pentru mine, la evenimentele de ieri au participat 18 oameni de înaltă ţinută profesională şi morală, aşa că, pentru a nu fi acuzat de subiectivism, vă invit să discutaţi cu ei şi să cereţi să auziţi povestea de la ei, care au o şansă de a fi mult mai obiectivi şi mai riguroşi în detalii.

Nicoleta Anton, Adina Puiu, Adriana Vlăsceanu, Laurenţiu Ciocăzanu, Grigore Cartianu, Dana Turlac, Adrian Dinu, Cristian Velicu, Simona Carcei, Alex Carcei, Ştefan Bara, Claudiu Dumitru, Ioana Voicu, Roxana Crăciun, Dorina Petruţi, Bogdan Rădulescu, Ovidiu Nahoi, Galina Mititelu au fost martorii unor evenimente atât de şocante, încât îmi declin competenţa de a le povesti.

În ceea ce mă priveşte, sunt şocat şi afectat să constat pentru ce oameni am muncit şi mi-am consumat sănătatea trei ani şi jumătate. şi daca e vreo lecţie, asta poate e prima.

Exact ca în filmele cu gangsteri şi cărţile lui Mario Puzo, ne-am trezit asaltaţi de o serie de indivizi dubioşi care reclamau relaţia cu patronul. Din păcate pentru acesta, în birou la mine mai erau 18 oameni.

Din fericire, tot pentru el, erau numai 18. Pentru că orice om care ar fi asistat pe viu la ce s-a întâmplat ieri la Adevărul, fără să audă o variantă diluată de oboseală, şarmul de povestitor şi personalitatea fiecăruia ar fi descoperit lucruri pe care îţi doreşti mereu să nu le ştii. Sau dacă le ştii, să le ignori şi dacă nici asta nu se poate, măcar să nu le crezi.

Vă datorez povestea întreagă, spusă din gura mea şi fără «filtre» sau aranjamente de culise cu patronul apriori, dar după tot ce am făcut în această companie, după toate vorbele rotunde şi simandicoase pe care le-am auzit cu toţii de la proprietar, după ce am fost urmărit, ascultat, ameninţat, furat maşini, puşi în pericol familia şi prietenii de mafioţi cărora acesta le datorează bani, pur şi simplu mi s-a interzis să stau de vorbă şi să-mi iau un decent «la revedere» de la oamenii cu care am muncit la tot ce am construit aici.

Există multe lucruri care s-au oprit la mine în aceşti trei ani şi jumătate, pentru că m-am străduit şi am reuşit în mare măsură să scot binele din complexa structură a acţionarului majoritar şi să-i ascund defectele de oameni pe care atât eu, cât şi ceilalţi manageri îi doream în companie şi îi doream şi motivaţi. Am stat trei ani şi jumătate în preajma acţionarului şi am văzut şi auzit lucruri pe care mi-e jenă să le povestesc, mai ales că ar fi vorba la plecare şi mie îmi repugnă astfel de lucruri. Nu îşi mai aduce aminte de multe şi în rest mizează, şi bine face, pe bunul meu simţ.

Dar vă pot spune cu mâna pe inimă un lucru pe care ieri l-am repetat a fost considerat obrăznicie (ha!) şi anume că minte! Minte mult şi fără să clipească! M-a minţit pe mine, v-a minţit pe voi şi minciunile vor curge în continuare. Minte fără să clipească, minte când respiră, minte sofisticat. De un cinism care explică multe dintre acţiunile sale (aseară a repetat de cel puţin 40 de ori că îi pare rău, dar poate oricine să plece imediat), acţionarul a insultat mereu profesionalismul oamenilor şi actul jurnalistic. Deşi pe faţă spunea altceva. Ca să mă mărginesc numai la ziua de ieri, pentru ca restul celor 3,5 ani conţin intimităţi care nu vor răzbate probabil niciodată şi pe care într-o anumită măsură i le datorez măcar pentru partea bună a personalităţii lui, cu care am lucrat sporadic în această perioadă, am auzit ieri, împreună cu colegii voştri (din nou pentru mine) o serie de observaţii şi dovezi care pun sub semnul întrebării orice urmă de credibilitate şi respect asupra oamenilor. Povestea pe care ne-a spus-o (şi în Brazilia) cu Murdoch este relevantă pentru ce crede despre jurnalişti şi cum respectă actul jurnalistic.

Faptul că (în mod delirant) afirmă sus şi tare că oameni din petrol şi dulciuri pot conduce şi dirija afaceri de presă completează imaginea respectului pentru zona comercială. Adică nu există.

Ironia sorţii a făcut ca ieri să aud o frază celebră cu care mă obişnuisem pe vremea când lucram în altă companie: «Valoarea acestei companii este dată de valoarea oamenilor care lucrează în companie; oamenii sunt cel mai valoros bun al companiei». Nici nu ştii dacă să râzi sau să plângi şi îmi vine în minte speech-ul de Crăciun când a ameninţat direct toţi oamenii din compania care tocmai încheia un an plin de performanţe şi momentul imediat următor din biroul meu când, la nedumerirea mea de «ce-a fost speech-ul ăsta?», mi-a spus aproape scuzându-se «N-ai văzut ce feţe aveau? Jumătate din ei nu merită să fie în compania asta».

Apropo de Ringier, l-a atacat foarte tare orice comparaţie pe care o făceam luându-l pe Michael Ringier ca exemplu de comportament pentru un patron de presă. Oricum, comparaţia e o glumă.

Aş vrea să închei. Pentru că eu am timp şi voi nu. Pentru că eu am spaţiu şi pentru voi numărul de semne este întotdeauna limitat.

Nu l-am amintit aici pe Peter Imre pentru că mi-e silă. Şi, dacă nu vă e deja, în curând o să va fie şi vouă. Dacă l-aţi fi văzut ieri numai într-un episod de cinci minute pe el şi pe MBA - fiul (asta în caz că nu aţi urmărit pâine şi circ în Jacuzzi îmbrăcat) v-aţi fi lămurit de ce am refuzat cu atâta încăpăţânare acest parteneriat. Celălalt nu e decât un mic golănaş care conduce maşini scumpe şi apare în tabloide cu singura calitate că s-a născut bine, cum ar zice Băsescu.

Încerc să glumesc, dar aş face pe grozavul daca nu aş spune că am un nod în gât.

Ieri au fost acolo 18 oameni. În plus, mulţi oameni ştiau mult mai multe. Cine vrea să afle ce se întâmplă în jurul lui va afla adevărul. Nu poate fi ascuns şi nici «prelucrat»

Dragi colegi şi prieteni, Aş vrea să vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru această companie, pentru mine, pentru că mi-aţi suportat firea impulsivă şi temperamental coleric. Trec printr-o perioadă în care am posibilitatea să evaluez la rece anumite lucruri pe care le scapi de multe ori alergând. Ca şi Frank Sinatra (regrets, I have a few), am regretele mele. Puţine, dar există.

Mi-am făcut treaba, am făcut performanţă, nu am păcalit sau înşelat pe nimeni, am rămas vertical şi principial, mi-am ţinut cuvântul faţă de toată lumea şi am investit şi facilitat actul jurnalistic, făcând investiţii de care propietarul afla la «nu-i aşa că…», pentru că altfel multe nu s-ar fi făcut (ştiu că nu va recunoaşte niciodată, dar Nicoleta, Adriana şi alţii vă pot spune mai multe).

Regret că nu mi-am făcut mai mult timp pentru oameni. Am făcut eforturi imense să aduc şi să ajut la aducerea de oameni valoroşi (veniţi pe încredere în special faţă de mine, dar şi faţă de alţi colegi de valoare) şi, paradoxal, nu mi-am făcut destul timp să savurez discuţii cu ei. Să îi cunosc şi să mă bucur mai mult de prezenţa lor acolo.

Există oameni acolo la care efectiv admir construcţia internă şi cu care nu am avut timp (sau nu mi-am făcut) să comunic mai mult. Îmi place enorm Dana Donciu şi mucalitul Silviu şi îl apreciez pe Radu Leonte. Avem în companie o Roxana Crăciun şi un Emilian Isăilă care ar trebui socotiţi modele de bunătate şi curăţenie morală, Bianca Toma şi Malin Bot cu echipa lui frumoasă, Mirela şi Petru de la Iaşi, Augustin Popa şi Robert, dar şi ucrainienii Jaroslav, Cristina şi Alexey, Carmen de la Carte, Simona de la Click! şi taciturnul Călin, Anca Bejan, Elena şi Rodica Lazăr, Sabin Orcan, Iulian Anghel, Cristiana - translatorul de la WEB, câteva dintre femeile de serviciu care îmi vorbeau mereu cu "mama", Bob cu stilul lui de cloşcă pentru oamenii lui, multe dintre drăgutzele şi fetele lui Carmen şi oameni de la publicitate cărora nu mă sfiesc să le spun prieteni, Ionuţ Slincu, Ştefan Bara şi Ionuţ Matei, Petre Barbu şi Lucian de la Forbes, Florian şi oamenii lui de la distribuţie cu care mă văd aşa rar, dar care m-au ajutat enorm, Pleşu, dar şi Cristoiu…..şi mulţi alţii.

Vreţi să faceţi mai mult ca mine în această companie? Faceţi-vă timp pentru ei şi pentru toţi ceilalţi. Eu nu mi-am făcut şi am greşit. Mi-am dedicat tot timpul, sănătatea, atenţia, nervii către a face exclusiv un lucru bun pentru propietar şi parţial am greşit. Pentru că nu am echilibrat lucrurile. Aş fi ipocrit să vă spun «aveţi încredere, nu vă faceţi gânduri rele, rămâneţi şi trageţi tare ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat». Nu pot să vă spun nici «plecaţi repede de acolo că nu mai e un loc de muncă care să vă respecte». Dar sigur pot să vă spun: să nu aveţi încredere în ei! Nu merită asta şi riscaţi să fiţi răniţi la fel ca şi mine sau chiar mai rău! Proprietarul nu contenea inclusiv ieri (a spus-o de vreo cinci ori) să repete că «Răzvan e cel mai bun manager de presă din România», crezând că mă impresionează cu ceva acest periaj, încă un act de ipocrizie patentată. Socoteala e simplă, dacă mie care am făcut atâtea pentru această companie care e construită (împreună cu mulţi oameni valoroşi), dar după chipul şi asemănarea mea, după ce mi-a pus viaţa în pericol cu mafioţii lui, după ce a ajuns datorită muncii noastre regele neîncoronat al presei scrise, cu performanţe care nu au mai fost realizate în ultimii 20 de ani, a fost în stare să-mi facă aşa ceva, să mă arunce efectiv afară din companie ca pe un gunoi, nu îl va opri nimic pe el şi robotzeii lui să facă la fel sau mai rău altora. Poate să nu existe miză, dar cutia pandorei a fost deschisă şi nivelul şi clasa propietarului dezvăluite dincolo de masca de TV (atunci când nu fuge cu caseta contrafăcută).

Pentru prietenii din Ucraina şi cei din ţară aş vrea să le spun că sunt mândru pentru tot ce au realizat acolo şi tot ce am făcut împreună. În Ucraina m-am simţit întotdeauna acasă şi am insistat şi am făcut investiţia acolo (deal-ul meu, banii lui, ideea mea, munca mea), pentru că îmi place ţara. Îi simt potenţialul în oameni şi mă încântă frumuseţea lor internă şi externă. Dragi ucrainieni, voi rămâne întotdeauna prietenul vostru!

În încheiere, aş vrea să vă reamintesc valoarea învăţăturilor din greşelile altora. Strângeţi rândurile, uitaţi de micile frichineli inerente unei «activităţi în care se im-pune pensionarea anticipată» (Grigore, mi-a plăcut mult asta!), strângeţi rândurile şi rămâneţi prieteni şi OAMENI!

Nu vă lăsaţi folosiţi şi influenţaţi. Sunt colegi din alte companii care au greşit flagrant aici. Şefii vin şi pleacă (era să zic «zboar», gândindu-mă şi la mine), oamenii rămân. Cu colegul din stânga şi din dreapta veţi rămâne peste timp, nu cu proprietarul, juniorul sau circarul. Strângeţi rândurile şi nu lăsaţi să fiţi folosiţi unii împotriva altora cum au greşit unii cândva! Şi, dacă puteţi, rămâneţi verticali şi inflexibili cu valorile şi principiile pe care le aveţi şi le declaraţi celor din jur. E necesar şi sănătos.

Ţineţi cont că anii profesionali de aur sunt puţini. Nu-i irosiţi, pentru că dacă acum un credit sau un împrumut par centrul Pământului (vă aduceţi aminte de cum priveam examenele şi tezele prin şcoală?), mâine veţi constata că e doar iluzie. Aşa cum o are şi proprietarul când îmi repeta obsesiv, convins că poate cumpăra pe oricine, oricând şi în orice condiţii «Unde să plece, Răzvane? N-au unde».

Am scris mult şi puteam mult mai mult! Celor care au fost alături de mine le mulţumesc, iar cei care au avut curajul să fie verticali le cer puţină răbdare şi încredere.

Proprietarul mă ameninţă voalat că am nevoie de referinţele lui. Paranoia curată. De asta nu-i mai dau trei ani legat de media. Legat da, dar nu de media. Şi dacă nu legat (că sunt soluţii), sigur pedepsit. Laurenţiu îi spunea ieri cu stilul lui pe care îl admir şi care zău că mă făcea şi pe mine ceva mai bun când eram în preajma lui că ceea ce a făcut ieri e un mare păcat. Nu a înţeles acţionarul ce a vrut să spună. Îi explic eu acum. De justiţie mai scapi, dar de JUSTIŢIE nicio şansă! Cu toate ipocriziile megalomanice acoperite în acte de caritate şi burse. Sau poate se compensează. Să spere asta. Dar să nu se adune prea multe de compensat.

Sunt convins că aţi observat că nu i-am folosit numele nici măcar o dată în acest lung mesaj. Asta pentru că mi-e ruşine de ruşinea lui, de minciunile pe care le debitează în acest moment cu oamenii încercând să-i convingă că ce au văzut şi auzit au fost iluzii optice şi auditive şi pentru că sunt absolut convins că promisiunea lui de a nu vorbi de rău oamenii care pleacă şi de a asigura o decenţă a acestor plecări nu va dura. Aşta vom vedea. Până una-alta, i-aş face un reproş, dar ar trebui să-i folosesc numele. Nu-i nimic, l-a folosit Traian Băsescu…

Vă mulţumesc, vă rămân dator pentru anii frumoşi petrecuţi împreună, îmi cer umil iertare pentru toate greşelile şi nedreptăţile pe care le-am comis şi sunt convins că mă voi reîntâlni cu mulţi dintre voi! Vă îmbrăţisez!".