Conform unui comunicat transmis, marţi, de organizatorii TIFF, Competiţia Locală se află la a cincea ediţie şi are ca scop promovarea şi susţinerea creaţiilor artiştilor care vin din zona artelor vizuale, creaţii care, până acum, nu au avut şansa de a fi proiectate în cadrul festivalului.
“Oraşul Cluj-Napoca este un centru important de cultură şi un mediu artistic viu, lucru demonstrat, printre altele, şi de numărul tot mai mare de filme care provin din această zonă, înscrise în preselecţia TIFF, de la o ediţie la alta”, se arată în comunicat.
Competiţia este adresată cineaştilor amatori sau profesionişti care sunt originari din Cluj sau care locuiesc, lucrează, studiază în prezent în orice localitate din judeţul Cluj. Toţi cei interesaţi pot trimite, până pe data de 12 mai, filme pe orice temă, cu lungimea maximă de 30 de minute. Producţiile trebuie să fie realizate în perioada 10 iunie 2013 – 12 mai şi să fie subtitrate sau dublate în limba română.
Organizatorii vor anunţa selecţia filmelor care intră în Competiţia Locală TIFF 2014 până la data de 30 mai.
Câteva dintre aceste filme vor fi prezentate la TIFF, în cadrul unui eveniment special.
Pentru prima dată în istoria Competiţiei Locale TIFF 2014, proiecţia specială va avea loc într-un cinematograf. Cea mai bună creaţie va fi desemnată de un juriu alcătuit din trei personalităţi din mediul cinematografic românesc şi va fi recompensată în cadrul unei ceremonii de premiere, cu un premiu în valoare de 1.000 de euro.
Fabrica de Pensule va acorda o Menţiune Specială, în valoare de 300 de euro, filmului care abordează subiecte sau problematici relevante pentru societatea contemporană şi contextul social actual.
Competiţia Locală TIFF 2014 este organizată de Festivalul Internaţional de Film Transilvania, în parteneriat cu Fabrica de Pensule.