- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (27.12.2010, 15:38)
- Florin Badescu , Florin Badescu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CRONOLOGIE: Salinger, Hopper, Saramago, Chabrol şi Curtis - printre marii dispăruţi ai anului 2010
Jerome David Salinger, Alexander McQueen, Juan Antonio Samaranch, Dennis Hopper, Jose Saramago, Claude Chabrol şi Tony Curtis se numără printre celebrităţile şi personalităţile lumii care au încetat din viaţă în 2010.
Urmărește
99 afișări
Salinger, Hopper, Saramago (Foto), Chabrol şi Curtis - printre marii dispăruţi ai anului 2010 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
CINEMA - TELEVIZIUNE
11 ianuarie: Cineastul Eric Rohmer, figură importantă a Noului Val din cinematografia franceză a anilor 1960 şi autorul multor comedii romantice cu mare succes la public, a murit la Paris, la vârsta de 89 de ani.
17 februarie: Actriţa Kathryn Grayson, cunoscută pentru roluri în musicaluri din anii '40 - '50, precum "Showboat", "Anchors Aweigh" şi "Kiss Me Kate", a murit la vârsta de 88 de ani, la Los Angeles.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump cere Curții Supreme din SUA să suspende legea ce ar interzice TikTok-ul
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / SUA trimite noi ajutoare militare Ucrainei / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
-
„Părintele fondator al AI” crede că tehnologia ar putea duce la dispariţia oamenilor în 10 ani
-
Croaţia îşi alege duminică noul preşedinte. Ce şanse are „Trump al Croaţiei”
14 martie: Actorul american Peter Graves, devenit celebru graţie rolului Jim Phelps din serialul de televiziune "Misiune: Imposibilă", a decedat, la Los Angeles, la vârsta de 83 de ani.
7 aprilie: Actorul britanic Christopher Cazenove, cunoscut în special pentru rolul din serialul de televiziune "Dinastia", a murit, din cauza unei septicemii, la Londra, la vârsta de 64 de ani.
13 aprilie: Werner Schroeter, regizor de teatru şi film, considerat unul dintre cei mai talentaţi cineaşti germani din generaţia postbelică, autorul filmelor "Der Tod der Maria Malibran" şi "Nuit de chien", a decedat la vârsta de 65 de ani, din cauza unui cancer.
17 aprilie: Sotigui Kouyaté, artist fetiş al lui Peter Brook şi unul dintre primii actori din Burkina Faso, premiat cu Ursul de Argint în 2009, a decedat la Paris, din cauza unei boli pulmonare, la vârsta de 74 de ani.
28 aprilie: Scenaristul Furio Scarpelli, considerat unul dintre maeştrii filmelor de comedie italiene, autorul scenariului peliculei "Cel bun, cel rău, cel urât/ The Good, the Bad and the Ugly", a murit la vârsta de 90 de ani.
1 mai: Actriţa Helen Wagner, care deţine recordul Guinness pentru cel mai longeviv rol din televiziune - personajul Nancy Hughes din serialul "As the World Turns", jucat timp de peste o jumătate de secol -, a decedat la vârsta de 91 de ani.
28 mai: Actorul de televiziune Gary Coleman a decedat, după ce soţia sa a luat decizia de a îl deconecta de la aparatele care îl ţineau în viaţă, el fiind în comă, în urma unei căzături. Actorul, cunoscut pe micile ecrane de când era copil, a murit la vârsta de 42 de ani, după ce a căzut în reşedinţa sa din Utah şi s-a lovit la cap.
29 mai: Dennis Hopper, actor american, regizorul şi protagonistul filmului cult "Easy Rider", a murit la Los Angeles, la vârsta de 74 de ani, din cauza unui cancer la prostată.
3 iunie: Actriţa americană Rue McClanahan, una dintre vedetele serialului TV "The Golden Girls", a decedat în urma unui atac cerebral, la vârsta de 76 de ani.
30 august: Cineastul francez Alain Corneau, regizorul filmelor "Fort Saganne" (1984) şi "Nocturne indien" (1989), a decedat, la vârsta de 67 de ani, într-un spital din Paris.
6 septembrie: Regizorul britanic Clive Donner, celebru mai ales pentru comedia "Ce-i nou, pisicuţo?/ What's New, Pussycat", a murit la Londra, la vârsta de 84 de ani. Clive Donner suferea de maladia Alzheimer.
12 septembrie: Regizorul francez Claude Chabrol, reprezentant al Noului Val francez, alături de Jean-Luc Godard şi Francois Truffaut, a murit la Paris, la vârsta de 80 de ani.
26 septembrie: Gloria Stuart, una dintre actriţele de prim rang de la Hollywood în anii 1930, care a redevenit celebră în 1997 odată cu rolul supravieţuitoarei Rose în filmul "Titanic", regizat de James Cameron, a murit la vârsta de 100 de ani.
27 septembrie: Sally Menke, care a montat toate filmele regizate de Quentin Tarantino, a murit, în timpul unei plimbări pe dealurile din jurul oraşului Los Angeles, din cauza căldurii excesive, la vârsta de 56 de ani.
28 septembrie: Arthur Penn, regizor şi producător american de film, autorul celebrei pelicule "Bonnie and Clyde", a murit în locuinţa sa din Manhattan (New York), la o zi după ce a împlinit 88 de ani.
29 septembrie: Tony Curtis, actorul american care a jucat în peste 100 de filme, a murit la vârsta de 85 de ani, în reşedinţa sa din Las Vegas, în urma unui stop cardiac. Tony Curtis, starul din filmul "Unora le place jazz-ul/ Some Like It Hot", în care a avut-o ca parteneră pe Marilyn Monroe, a suferit în ultimii ani de viaţă de bronhopneumopatie obstructivă cronică.
4 octombrie: Actorul britanic Norman Wisdom, renumit pentru rolurile sale din comediile burleşti din anii '50 şi '60, în care a interpretat rolul personajului Norman Pitkin, a murit, într-un azil de bătrâni din Isle of Man, la vârsta de 95 de ani.
10 noiembrie: Dino De Laurentiis, unul dintre cei mai renumiţi producători de film de la Hollywood, a decedat la Los Angeles, la vârsta de 91 de ani. Cineastul italian a produs, printre altele, filmele "Orez amar/ Riso amaro" (1949), regizat de Giuseppe de Santis, şi celebrele "La Strada" şi "Nopţile Cabiriei", de Federico Fellini. În 1957, Dino De Laurentiis a primit Oscarul pentru cel mai bun film străin ("La Strada"), premiu pe care l-a împărţit cu Carlo Ponti.
16 noiembrie: Specialista în PR americană Ronni Chasen, o figură marcantă a presei de la Hollywood, murit la vârsta de 64 de ani, după ce a fost împuşcată mortal pe Sunset Boulevard din Los Angeles, în timp ce se afla în automobilul ei, la doar câteva minute după ce plecase de la petrecerea organizată la Hollywood cu ocazia premierei musicalului "Burlesque".
27 noiembrie: Cineastul american Irvin Kershner, regizorul filmului "Imperiul Contraatacă" (1980), al doilea lungmetraj din seria "Star Wars", a murit la Los Angeles, la vârsta de 87 de ani. Irvin Kershner a regizat, totodată, unul dintre filmele din seria "James Bond" - "Niciodată să nu spui niciodată/ Never Say Never Again" (1983) -, în care rolul principal a fost interpretat de Sean Connery.
29 noiembrie: Actorul Mario Monicelli, unul dintre maeştrii comediei italiene şi critic acerb al guvernului Silvio Berlusconi, s-a sinucis la vârsta de 95 de ani, aruncându-se de la fereastra secţiei de urologie a unui spital din Roma unde era internat pentru a se trata de cancer la prostată.
30 noiembrie: Arthur Bernard Lewis, scenaristul principal al serialului "Dallas", a murit în reşedinţa lui din Sherman Oaks (Califiornia), la vârsta de 84 de ani, în urma unor complicaţii cauzate de o pneumonie.
15 decembrie: Regizorul, scenaristul şi producătorul Blake Edwards, care a realizat peste 40 de filme, printre care comediile "Pantera roz" şi drama "Mic dejun la Tiffany", a murit la vârsta de 88 de ani, din cauza unei pneumonii.
25 decembrie: Cineastul american Bud Greenspan, un specialist în domeniul filmelor documentare despre Jocurile Olimpice şi despre atleţi de renume care au marcat lumea sportivă din ultimii 40 de ani, a murit în reşedinţa sa din New York, la vârsta de 84 de ani, în urma unor complicaţii cauzate de maladia Parkinson.
27 decembrie: Actorul francez Bernard-Pierre Donnadieu a murit la Versailles, la vârsta de 61 de ani, din cauza unui cancer.
MUZICĂ - DANS - TEATRU
1 ianuarie: Cântăreaţa americano-mexicană Lhasa de Sela, stabilită de mai mulţi ani la Montréal, a murit la vârsta de 37 de ani, din cauza unui cancer mamar.
5 mai: Giulietta Simionato, una dintre cele mai renumite cântăreţe de operă din Italia, a decedat la Roma, la vârsta de 99 de ani.
9 mai: Cântăreaţa americană Lena Horne, primul star de culoare care a reuşit să spargă barierele rasiale de la Hollywood şi de pe Broadway, a murit la vârsta de 92 de ani.
24 mai: Paul Gray, basistul Slipknot, un grup american de heavy metal laureat cu Grammy, ai cărui membri apar pe scenă purtând măşti, se bat între ei şi se adresează fanilor cu apelativul "larve", a fost descoperit mort, într-un hotel din oraşul Des Moines din statul american Iowa.
30 mai: Ali-Ollie Woodson, liderul grupului The Temptations, celebru în anii '80-'90, a murit din cauza unui cancer, la vârsta de 58 de ani, în locuinţa sa din California.
2 iunie: Baritonul italian Giuseppe Taddei, care a cântat pe marile scene lirice ale lumii împreună cu vedete precum Maria Callas şi Luciano Pavarotti, a murit, la Roma, la vârsta de 93 de ani
22 septembrie: Cântăreţul Eddie Fisher, un adevărat star în anii '50, devenit celebru după ce a părăsit-o pe soţia sa Debbie Reynolds pentru a se căsători cu Elizabeth Taylor, a murit, la vârsta de 82 de ani.
10 oct: Joan Sutherland, o mare soprană australiană, supranumită "La Stupenda" deoarece vocea ei avea o amplitudine uluitoare, atingând cu uşurinţă cele mai înalte note, a murit în reşedinţa ei din Montreux (Elveţia), la vârsta de 83 de ani.
10 octombrie: Cântăreţul american Solomon Burke, supranumit "regele muzicii rock & soul", a decedat la vârsta de 70 de ani, în urma unui atac de cord suferit la bordul unui avion care aterizase pe aeroportul Schiphol din Amsterdam.
3 decembrie: Tenorul elveţian Hugues Cuenod, unul dintre cei mai în vârstă mari artişti lirici, a decedat la 108 ani, din cauze naturale, în reşedinţa sa din Vevey din cantonul elveţian Vaud.
9 decembrie: Saxofonistul american de jazz James Moody, un maestru al improvizaţiei, celebru pentru compoziţia "Moody's Mood for Love", a murit în oraşul San Diego, din cauza unui cancer pancreatic, la vârsta de 85 de ani.
13 decembrie: Cântăreţul de flamenco spaniol Enrique Morente, artist controversat, considerat una dintre cele mai mari voci ale genului, a murit la vârsta de 67 de ani, din cauza unor complicaţii apărute după ce a fost operat de ulcer.
26 decembrie: Cântăreaţa şi compozitoarea de muzică R&B Teena Marie, celebră pentru hiturile din anii 1980 "Lovergirl" şi "Ooo La La La", a murit la Los Angeles, la vârsta de 54 de ani.
LITERATURĂ - MEDIA - ISTORIE
17 ianuarie: Erich Segal, scriitor american, autorul romanului "Love Story" pe baza căruia a fost realizat lungmetrajul omonim, profesor la universităţile Harvard, Yale, Princeton şi Oxford, a decedat la Londra, la vârsta de 72 de ani, în urma unui infarct.
27 ianuarie: Jerome David Salinger, scriitor american, autorul romanului "De veghe în lanul de secară", unul dintre cele mai renumite bestselleruri din literatura americană, a decedat, la vârsta de 91 de ani, în locuinţa sa din Cornish din statul american New Hampshire.
23 mai: Marea ducesă Leonida Romanova a decedat la Madrid, la vârsta de 95 de ani, şi a fost înmormântată în mausoleul din Sankt Petersburg al familiei Romanov, alături de soţul ei, Vladimir Kirilovic.
18 iunie: Scriitorul portughez Jose Saramago, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1998, a decedat la vârsta de 87 de ani, pe insula spaniolă Lanzarote.
26 iulie: Poetul Simion Ghimpu, fratele preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a murit la vârsta de 71 de ani.
29 noiembrie: Poeta rusă Bella Ahmadulina, considerată imaginea "dezgheţului" cultural din politica Uniunii Sovietice din anii 1960, a murit, la Moscova, la vârsta de 73 de ani, în urma unei crize cardiace.
ARTE FRUMOASE - FOTOGRAFIE - MODĂ
11 februarie: Alexander McQueen, creator de modă britanic, s-a sinucis prin spânzurare, la vârsta de 40 de ani, la nouă zile după moartea mamei sale, decedată de cancer la vârsta de 75 de ani.
28 aprilie: Pictorul, desenatorul şi gravorul Avigdor Arikha, considerat o personalitate majoră a artei contemporane israeliene, născut în România, a decedat la Paris, la vârsta de 81 de ani.
31 mai: Sculptoriţa americană de origine franceză Louise Bourgeois, figură majoră a artei contemporane, a decedat la New York, la vârsta de 98 de ani.
10 iunie: Sigmar Polke, unul dintre cei mai renumiţi fotografi şi pictori germani contemporani, a murit la vârsta de 69 de ani, în urma unui cancer.
25 iunie: Artistul Wu Guanzhong, considerat părintele picturii chineze contemporane, a decedat la vârsta de 90 de ani.
24 decembrie: Roy Neuberger, om de afaceri, unul dintre cei mai mari colecţionari de artă modernă, patron al artelor, a murit la vârsta de 107 ani, în locuinţa sa din Manhattan (New York).
SPORT
21 aprilie: Juan Antonio Samaranch, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) timp de 21 de ani (1980 - 2001), a murit la Barcelona, la vârsta de 89 de ani.
13 iulie: George Steinbrenner, proprietarul uneia dintre cele mai celebre echipe de baseball din SUA, New York Yankees, a decedat, din cauza unei crize cardiace, la vârsta de 80 de ani, în Florida.
21 decembrie: Fostul antrenor Vincenzo "Enzo" Bearzot, selecţionerul care a câştigat Cupa Mondială cu reprezentativa Italiei în 1982, a decedat, la vârsta de 83 de ani.
RELIGIE - POLITICĂ
20 februarie: Alexander Haig, fost secretat de stat în timpul administraţiei preşedintelui american Ronald Reagan, fost comandant suprem al forţelor NATO şi consilier principal al preşedinţilor Richard Nixon şi Gerald Ford, a murit la vârsta de 85 de ani, în urma unor complicaţii provocate de o infecţie cu stafilococ.
10 aprilie: Lech Kaczynski, preşedintele polonez, în vârstă de 60 de ani, şi soţia sa, Maria, au murit într-un accident de avion, alături de alţi 94 de pasageri, în drumul spre Katyn, unde urmau să participe la ceremonia de comemorare a celor 22.000 de ofiţeri polonezi masacraţi de NKVD - poliţia politică a lui Stalin - în 1940.
13 decembrie: Richard Holbrooke, emisarul lui Barack Obama în Afganistan şi Pakistan şi, potrivit preşedintelui Statelor Unite, un "veritabil gigant al politicii externe americane", a decedat la trei zile după ce suferise o criză cardiacă.
ŞTIINŢĂ - CERCETARE
3 iunie: Vladimir Arnold, considerat unul dintre cei mai mari matematicieni ai secolului al XX-lea, a murit în Franţa, cu doar câteva zile înainte de cea de-a 73-a aniversare a sa.
22 august: Nutriţionistul francez Michel Montignac, autorul celebrei cure de slăbire care îi poartă numele şi pe care a pus-o la punct în anii 1980, a decedat la vârsta de 66 de ani.
14 octombrie: Benoit Mandelbrot, matematician franco-american, unul dintre inventatorii geometriei fractale, folosită pentru a măsura anumite fenomene naturale, precum dimensiunea norilor şi nivelul mareelor în zonele de coastă, a decedat la vârsta de 85 de ani, din cauza unui cancer pancreatic.
Citește pe alephnews.ro: Specialiștii britanici au realizat un plan alimentar pentru ultimele zile din an. Cum rămâi fresh până în 2025?
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
De la anul „ultra-bogaţilor”, la cel în care trebuie să ne confruntăm cu consecinţele deceniilor de acumulări de datorii. Ce s-ar putea întâmpla în 2025?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe