- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (28.09.2010, 18:39)
- , ,
CRP: Reglementarea presei trebuie făcută exclusiv din interiorul şi cu acordul profesiei
Oportunitatea instituirii mecanismelor de reglementare a presei în afara autoreglementării trebuie să fie decisă exclusiv în interiorul profesiei, prin consensul şi în termenii stabiliţi de asociaţiile industriei mass-media, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, Indira Crasnea, preşedintele CRP.
![Imaginea articolului CRP: Reglementarea presei trebuie făcută exclusiv din interiorul şi cu acordul profesiei](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/7429936/1/indira-crasnea.jpg?width=560)
CRP: Reglementarea presei trebuie făcută exclusiv din interiorul şi cu acordul profesiei (Imagine: Mediafax Foto)
"Oportunitatea instituirii unor mecanisme de reglementare a presei în afara regulilor de autoreglementare trebuie decisă exclusiv în interiorul profesiei, prin consensul şi în termenii stabiliţi de asociaţiile profesionale ale industriei mass-media, în urma consultării cât mai cuprinzătoare a jurnaliştilor şi managerilor de presă. Clubul este ferm în susţinerea acestei poziţii şi o va reitera ori de câte ori este necesar", a spus, pentru MEDIAFAX, preşedintele Clubului Român de Presă (CRP), în replică la proiectul "Legii jurnalistului", iniţiat de către deputatul PNL Ioan Ghişe.
Proiectul stabileşte "instituţii, sancţiuni, uneori în termeni volatili, reguli" pentru profesia de jurnalist, ceea ce este "un pic cam mult" şi "un pic cam prea orgolios", a comentat Crasnea.
"Domnul Ghişe ne stabileşte instituţii, sancţiuni, reguli. E un pic cam mult şi un pic cam prea orgolios. Poate că domnul deputat a fost animat de bune intenţii. Are această prezumţie. Îi recomand însă, cu simpatie, să-şi folosească capacitatea de legiferare în lupta parlamentară cu puterea, aşa cum şade bine unui deputat al opoziţiei şi să ne lase pe noi să ne pansăm durerile, dacă le simţim", a mai declarat Indira Crasnea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Război în USR. Lasconi vrea s-o dea afară din partid pe Clotilde Armand: Încearcă să saboteze campania electorală
-
Anunţul oficial al CCR: funcţia de preşedinte al României devine vacantă. Interimatul se asigură de preşedintele Senatului, Ilie Bolojan
-
Summit-ul IA de la Paris. 61 de ţări au semnat un acord, SUA şi Marea Britanie au refuzat
Senatorul PNL Ioan Ghişe a depus, marţi, la Senat, "Legea jurnalistului", conform căreia ziariştii trebuie să aibă "carte de jurnalist", să activeze în cabinete jurnalistice, să fie atestaţi o dată la trei ani, examinaţi psihologic anual, proiectul prevăzând şi sancţiuni pentru "delicte de presă".
Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat marţi pentru MEDIAFAX, că "Legea jurnalistului", promovată de Ioan Ghişe, nu are aprobarea BPC şi a grupului parlamentar din Senat, menţionând că liberalii nu vor susţine o modificare legislativă fără consultarea tuturor factorilor implicaţi.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/4-main-1739286972.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=7429936&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe