Printre vorbitorii care au urcat pe scenă în secţiunea rezervată aplicaţiilor pe care mediul digital le are în domeniu sănătăţii în zona Focus Stage 2 în prima zi a iCEE.fest 2018 s-au numărat şi regizorul Tedy Necula ca şi artistul irlandez Bryan McCormack.
Necula, care se prezintă drept singurul regizor român cu disabilităţi a produs aproape 50 de campanii şi documentare pentru firme internaţionale dar şi pentru comunităţi vulnerabile de la LGBT, până la femeile din închisori sau persoanele din zonele de risc. Raportul pe care inspiraţia ce o poţi oferi îl păstrează mereu cu nevoia de a crea revelaţii pentru a obţine o schimbare socială sau de mentalitate este cuvântul de ordine al prezentărilor regizorului obişnuit să surprindă publicul.
La rândul său, Bryan McCormack a vorbit despre modurile în care un proiect artistic lansat pentru cea de-a 57-a Bienală de la Veneţia s-a transformat într-o organizaţie non-profit dedicată întâlnirii şi cunoaşterii condiţiei imigranţilor. Chiar şi în situaţia în care comunicarea este imposibilă, mulţi dintre imigranţi fiind în imposibilitatea de a vorbi limba ţării gazdă sau o limbă de circulaţie internaţională, proiectul său a reuşit să ajungă la mii de imigranţi din 27 de tabere presărate de-a lungul Europei în condiţii vitrege. Oferind posibilitatea să înlocuiască vorbele cu o serie simplă de imagini, care reflectă viitorul, trecutul şi prezentul fiecărui participant, McCormack a pledat pentru capacitatea de a provoca schimbarea socială prin artă şi despre faptul că puterea artei poate să aibă un impact direct în societatea de azi.
Cel mai mare eveniment din sud-estul Europei dedicat tendinţelor la zi din lumea internetului, comunicării, marketingului digital şi tehnologiilor din domeniu, iCEE.fest, are loc între 14 şi 16 iunie, la Grand Cinema Digiplex din cadrul Băneasa Mall din Bucureşti. Evenimentul este organizat de ThinkDigital România, cu sprijinul Orange.