Statuia va fi amplasată în porticul clădirii cu nr. 26 din Piaţa Mică, ce adăposteşte Muzeul Farmaciei, informează Fundaţia Culturală Inforom.
Statuia este cea de-a noua lucrare de artă ambientală propusă în cadrul programului "Sibiu-Capitală Culturală Europeană 2007", de către Fundaţia Culturală Inforom din Bucureşti, în cadrul proiectului "Istoria la pas. Faceţi cunoştinţă cu Hermann".
Lucrarea a fost realizată de o echipă formată din arhitectul Monica Lotreanu (concept şi proiect amplasare) şi sculptorul Petru Alexandru Galai.
Statuia reprezintă un personaj de sfîrşit de secol XVII, cu veşminte occidentale, farmacist sau medic, ambele profesiuni liberale fiind ilustrate în istoria Sibiului. Ca şi în cazul "hermannilor" amplasaţi în Cetate în primăvara acestui an, documentarea istorică a fost elaborată de un grup de cadre didactice ale Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, iar montajul lucrării în amplasamentul din Piaţa Mică a fost făcut cu sprijinul societăţii de drumuri şi construcţii a Primăriei.