O gravură de Goya, descoperită într-o vilă a lui Miloşevici, la Belgrad
"Este, într-adevăr, vorba de gravura «Muchachos al avio», de Goya", a confirmat Momo Cvijovic, arheologul-şef al Muzeului de istorie din Belgrad, proprietarul acestei opere de artă. "Ea făcea parte dintr-o serie de gravuri, intitulată «Los Caprichos»", a adăugat Cvijovic.
Seria "Los Caprichos" a aparţinut fostului conducător al Iugoslaviei, Josip Broz Tito, care a primit-o cadou la sfârşitul anilor ’70, în timpul unei vizite în Europa Occidentală, potrivit informaţiilor oferite de cotidianul Politika.
După decesul lui Tito, survenit în 1980, colecţia a fost predată Muzeului de istorie al Iugoslaviei.
Aceste gravuri au fost realizate la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau la începutul secolului al XIX-lea şi, "chiar dacă nu au aceeaşi valoare ca un tablou semnat de Goya, reprezintă, totuşi, o operă de artă de o mare valoare, deoarece au ieşit din mâinile marelui artist spaniol", a explicat Cvijovic.
Gravura a fost descoperită din întâmplare de un jurnalist de la cotidianul sârb Politika, în timpul unei vizite efectuate în vila în care a trăit Slobodan Miloşevici, decedat în 2006, la Haga, unde era judecat de Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru faptele comise în timpul conflictelor care au condus la destrămarea fostei Iugoslavii, în anii ’90.