Curtea de Justiţie a Uniunii Europene: Directiva privind dreptul de autor nu a fost transpusă corect în legislaţia română

Prevederea din legea română privind dreptul de autor care instituie o gestiune colectivă obligatorie a dreptului de comunicare a operelor muzicale către un public care este prezent fizic la locul de provenienţă a comunicării este contrară dreptului Uniunii, a statuat Curtea de Justiţie a UE.

Legea română privind dreptul de autor prevede că titularii drepturilor de autor îşi pot exercita aceste drepturi în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă. De asemenea, legea prevede că gestiunea colectivă este obligatorie în anumite cazuri, printre care se numără şi cel privind exercitarea dreptului de comunicare publică a operelor muzicale. În cazurile în care gestiunea colectivă este obligatorie, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii dreptului de autor care nu le-au acordat mandat.

Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) este organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul muzical.

În perioada mai 2004-septembrie 2007, Circul Globus, în calitate de organizator de spectacole de circ şi de cabaret, a comunicat public în scop lucrativ opere muzicale fără a deţine autorizaţie de licenţă din partea UCMR-ADA şi fără a achita acesteia remuneraţiile corespunzătoare drepturilor patrimoniale de autor.

Considerând că Circul Globus i-a încălcat drepturile, UCMR-ADA a sesizat Tribunalul Bucureşti. În susţinerea acţiunii formulate, aceasta a arătat că, în conformitate cu legea română privind dreptul de autor, exercitarea dreptului de comunicare publică a operelor muzicale este supusă gestiunii colective obligatorii.

Circul Globus, la rândul său, s-a apărat invocând faptul că a încheiat contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor direct cu compozitorii operelor muzicale utilizate în spectacolele pe care le-a organizat şi că pentru această utilizare a achitat autorilor sumele de bani convenite. Cum titularii de drepturi au optat pentru gestiunea individuală a drepturilor de autor, colectarea remuneraţiilor de către organismul de gestiune colectivă nu mai avea temei legal.

Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de UCMR-ADA şi a obligat Circul Globus la plata sumei de 994.153 lei cu titlu de remuneraţie pentru comunicarea publică în scop lucrativ a operelor muzicale pentru perioada mai 2004-septembrie 2007, precum şi la plata penalităţilor de întârziere corespunzătoare (397.721 lei).

Apelul declarat de Circul Globus a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti. Cele două instanţe au reţinut că legea română privind dreptul de autor prevede expres că, pentru dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, gestiunea colectivă este obligatorie. Prin urmare, Circul Globus ar fi fost obligat să achite UCMR-ADA remuneraţia stabilită potrivit metodologiei negociate de organismul de gestiune colectivă, independent de contractele încheiate de Circul Globus cu compozitorii operelor.

Circul Globus a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu un recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, în cadrul căruia a invocat, printre altele, transpunerea incorectă în dreptul intern a Directivei privind dreptul de autor. A susţinut că, deşi în considerentele directivei dreptul de comunicare publică este definit în sens larg, ca acoperind orice comunicare către un public care nu este prezent în locul de provenienţă a comunicării, legea română privind dreptul de autor nu a fost modificată şi continuă să instituie o gestiune colectivă obligatorie a dreptului de comunicare publică a operelor muzicale, fără nicio distincţie între comunicarea directă şi cea indirectă.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg, în esenţă, să stabilească dacă Directiva privind dreptul de autor trebuie interpretată în sensul că are în vedere doar comunicarea către un public care nu este prezent în locul de provenienţă a comunicării sau şi orice comunicare a unei opere realizată direct, făcută într-un loc deschis publicului, prin orice modalitate publică de execuţie ori de prezentare directă a operei.

Prin hotărârea pronunţată joi, Curtea răspunde că directiva trebuie interpretată în sensul că are în vedere doar comunicarea către un public care nu este prezent fizic în locul de provenienţă a comunicării.

Pentru a decide astfel, CJUE porneşte de la constatarea că directiva nu defineşte expres noţiunea "comunicare publică". În această situaţie, pentru interpretarea acestei noţiuni de drept al Uniunii, este necesar să se ţină seama nu numai de modul de redactare a dispoziţiei în care apare această noţiune, ci şi de contextul în care se înscrie şi de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte.

Mai întâi, în ceea ce priveşte contextul, unul din considerentele directivei în cauză prevede că dreptul de comunicare publică "trebuie înţeles în sens larg, ca acoperind orice comunicare către un public care nu este prezent în locul de provenienţă a comunicării". De altfel, Curtea aminteşte că, în jurisprudenţa sa recentă, a clarificat domeniul de aplicare al considerentului amintit.

În ceea ce priveşte, apoi, obiectivul urmărit de directivă, Curtea subliniază că aceasta vizează crearea unui cadru juridic general şi flexibil la nivelul Uniunii, care să sprijine dezvoltarea societăţii informaţionale şi adaptarea şi completarea normelor actuale în materia dreptului de autor şi a drepturilor conexe pentru a ţine seama de faptul că dezvoltarea tehnologică a făcut să apară noi forme de exploatare a operelor protejate.

"Rezultă de aici că armonizarea urmărită de această directivă nu vizează formele «tradiţionale» de comunicare publică, precum reprezentarea sau executarea directă a unei opere. Acest lucru este confirmat de altfel şi de prevederile din considerentul amintit potrivit cărora dreptul de comunicare publică include doar transmisiile sau retransmisiile unei opere către public, prin cablu sau fără cablu, inclusiv radiodifuziunea. Ca atare, acest drept nu include acte care nu implică o «transmisie» sau o «retransmisie» a unei opere, precum acte de reprezentare sau de executare directă a unei opere", explică CJUE.

Pentru toate aceste motive, Curtea constată că Directiva privind dreptul de autor trebuie interpretată în sensul că are în vedere doar comunicarea către un public care nu este prezent în locul de provenienţă a comunicării, cu excluderea oricărei comunicări a unei opere realizate direct, făcută într-un loc deschis publicului, prin orice modalitate publică de execuţie ori de prezentare directă a operei.