Curtea Domnească din Suceava va fi acoperită şi va arăta ca în perioada lui Ştefan cel Mare

O firmă din Spania cu experienţă în gestionarea patrimoniului istoric va colabora cu Primăria Suceava pentru punerea în valoare a Curţii Domneşti, şantier arheologic din centrul municipiului care ar urma, cel mai probabil, să fie acoperit cu o cupolă din sticlă.

Urmărește
146 afișări
Imaginea articolului Curtea Domnească din Suceava va fi acoperită şi va arăta ca în perioada lui Ştefan cel Mare

Curtea Domnească din Suceava va fi acoperită şi va arăta ca în perioada lui Ştefan cel Mare (Imagine: Catalina Filip/Arhiva Mediafax Foto)

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a discutat cu Pepe Esteban, reprezentantul firmei spaniole Arena, specializată în gestionarea patrimoniului istoric, despre o colaborare în ceea ce priveşte punerea în valoare a Curţii Domneşti din zona centrală a municipiului.

El a spus că firma spaniolă urmează să facă gratuit documentaţia pentru reabilitarea Curţii Domneşti, urmând ca apoi să fie găsite surse de finanţare pentru realizarea lucrărilor.

"Vrem să avem o privelişte civilizată la intrarea în zona centrală a Sucevei", a declarat Lungu.

El a menţionat că în urma discuţiilor cu specialişti locali şi cu cei ai firmei spaniole urmează să fie stabilit modul în care se va pune în valoare acest sit istoric.

Primarul a mai spus că această zonă ar putea fi acoperită cu o cupolă din sticlă unde vor fi continuate lucrările arheologice, dar să existe şi utilităţi şi alei pentru vizitare.

Autorităţile sucevene doresc să finanţeze un proiect prin care Curtea Domnească din zona centrală a municipiului, în prezent şantier arheologic, să fie amenajată pentru vizitare şi, totodată, restaurată pentru a arăta la fel ca în perioada domniei lui Ştefan cel Mare.

Construcţiile din complexul care formează Curtea Domnească au fost edificate pe parcursul secolelor XIV - XV, fiind începute în timpul domniei lui Petru I Muşat, continuate de Alexandru cel Bun, iar în timpul domniei lui Ştefan cel Mare au fost refăcute din piatră şi cărămidă.

Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici