Orchestra Filarmonicii „George Enescu” anunţă publicul, „cu regret”, că nu va putea susţine concertele programate pe 15 şi 16 octombrie.
„Vrem să asigurăm publicul nostru fidel că am încercat din răsputeri să-l ţinem departe de problemele noastre interne, de frustrările acumulate în ani şi departe de dispreţul pe care conducerea filarmonicii (concert maestrul Anda Petrovici, dirijorul şi managerul Cristian Mandeal şi directorul artistic Nicolae Licareţ) îl afişează de foarte mult timp faţă de noi. Din păcate, nu am reuşit şi a venit clipa în care dumneavoastră, publicul, va fi afectat de tăvălugul neregulilor pe care conducerea le face de ani de zile”, se arată în comunicatul orchestrei.
Muzicienii mai transmit publicului că au încercat să nu afecteze calitatea muzicii interpretate în concerte, însă au ajuns în stadiul de a refuza să mai cânte „pe cea mai mare scenă a României” din cauza indiferenţei conducerii şi a ministrului Culturii, al cărui ajutor l-au solicitat.
„De două săptămâni, Cristian Mandeal a ştiut problemele orchestrei şi ar fi putut să le rezolve, în condiţiile în care în acest timp i s-a adus la cunoştinţă refuzul nostru de a cânta cu Anda Petrovici. Dumnealui, însă, a ales să nu soluţioneze aceste probleme, preferând oprirea activităţii filarmonicii şi nu îndepărtarea temporară a Andei Petrovici”, precizează orchestra.
Membrii orchestrei au declarat, pe 28 septembrie, cu ocazia primei repetiţii din noua stagiune, că nu vor mai cânta niciodată cu Anda Petrovici, concert maestru în filarmonică de 20 de ani, din cauza atitudinii dictatoriale a acesteia.
În aceeaşi zi, ei au depus un memoriu la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional – în subordinea căruia se află Filarmonica „George Enescu” -, în care au cerut demiterea Andei Petrovici şi a conducerii filarmonicii.