Dan Cruceru va fi, de luni, partenerul Ioanei Maria Moldovan la pupitrul "Poveştirilor adevărate"

Dan Cruceru va fi, începând de luni, partenerul Ioanei Maria Moldovan la pupitrul emisiunii "Poveştiri adevărate", difuzată de la ora 16.30, pe postul Acasă, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Urmărește
5 afișări

Jurnalist serios şi perfecţionist, Dan Cruceru se luptă de câteva zile cu emoţiile şi stresul.

"Când se întâmplă un mare eveniment în viaţa mea nu dorm noaptea. Evident, înainte de prima emisie la «Poveştiri Adevărate» care va fi luni, pe 4 aprilie, am adunat câteva nopţi nedormite. Şi când reuşeam totuşi să aţipesc am tot visat fie că am avut un accident şi nu am ajuns la timp, fie că de emoţie nu am putut spune nimic, fie că mă întreabă Ioana: «Dar tu cine eşti?». Mă trezeam speriat şi apoi mă bucuram că e doar un vis. Mă rog, un coşmar…", spune Dan Cruceru.

Pe lângă emoţiile dinaintea debutului la "Poveştiri adevărate", Dan Cruceru este pregătit să facă faţă şi directului. "Fiecare dintre noi îşi doreşte să-şi împlinească visele. Ce faci, însă, atunci când chiar se împlinesc? Eu transpir. Mai exact îmi transpiră mâinile. Asta pentru că, evident, emoţiile sunt foarte mari. Cum cei de la Acasă au avut, însă, încredere în mine să mă numească în acest post, sunt convins că totul va ieşi perfect. Voi face faţă provocării şi voi face o echipă perfectă alături de Ioana. Şi o să am lângă mine un pachet de şerveţele", mărturiseşte co-prezentatorul "Poveştirilor adevărate".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici