- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (13.01.2012, 18:39)
Dan Perjovschi:La noi cultura este unde ajungi după ce ai mers pe autostrăzile promise de guvernanţi
"La noi, cultura este chestia unde ajungi după ce ai mers pe autostrăzile pe care guvernanţii nu încetează să ni le promită", a declarat pentru MEDIAFAX artistul Dan Perjovschi, într-un comentariu cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, sărbătorită duminică.
Urmărește
232 afișări
Dan Perjovschi (Imagine: Raul Stef/Medifax Foto)
Întrebat ce îi inspiră sintagma "Ziua Culturii Naţionale", Perjovschi glumeşte "Îmi vine să iau poziţia de drepţi". "E probabil bine că există în rând cu Boboteaza şi Valentine's Day. Pentru mine în fiecare zi e ziua culturii şi nu aia naţională, ci cultura în general. Arta este ultimul teritoriu care conservă creativitate şi libertate de expresie. Fără, eu unul nu pot", continuă acesta.
El mai consideră că, "pentru majoritatea", probabil că este bine aleasă data de 15 ianuarie pentru această sărbătoare, "deşi iarna nu se poate ieşi la grătare".
"Pentru mine, simbolul Eminescu, adică limba, adică naţionalitatea, adica geniul cu plete în vânt este prea român şi prea romantic. Suntem în secolul 21, parte a unei lumi globale, poate că Brâncuşi, adică simbolul conceptual, vizual, universal, ar fi mai indicat (lasă loc până şi mândriilor folk locale). Şi mai bine ar fi fost Tristan Tzara, care contestă şi cuvântul şi imaginea. Dar nu vom fi niciodată atât de curajosi şi nici atât de cosmopoliţi", spune artistul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Întrebat în ce stadiu consideră că se află România din punct de vedere cultural, Perjovschi punctează: "În 22 de ani, am terminat o bibliotecă începută de regimul criminal şi am pus două lifturi de sticlă în spatele palatului dictatorului sub numele «Muzeu de Artă Contemporană». În 22 de ani, în România s-au construit două stadioane de fotbal şi nenumărate mall-uri, bănci şi biserici. E destul de clar, nu?".
În viaţa culturală din România lipseşte "fondul din forme şi modernul din postmodern", este de părere acesta.
Citeste si:
Dan C. Mihăilescu:Nu-mi pasă cine a decis Ziua Culturii,mă bucur că există ea şi nu ziua narcomaniei
"La noi, cultura este chestia unde ajungi după ce ai mers pe autostrăzile pe care guvernanţii nu încetează să ni le promită. Se investesc cu succes bani si inteligenţă la export (Institutul Cultural Român), dar producţia culturală internă (cu excepţia cu cântec a filmului) este lăsată de izbelişte. Eşti artist, descurcă-te! Singurele ştiri despre artă sunt cele legate de licitaţii sau de vreun monument aiuritor de prost făcut de prietenul de beri al primarului. Toate reuşitele (şi nu sunt deloc puţine) sunt rar rezultatul unor politici coerente, ci mai mult merite individuale. Şi, cu toate acestea există, habar n-am cum, există energie, soluţii şi reuşite incredibile. La noi se fac cu acelaşi entuziasm şi lucruri eroice şi de mântuială. Suntem ultraconservatori şi anarhişti în acelaşi timp. De aceea, în 2012 mă aştept să văd şi lucruri proaste şi lucruri bune. M-am obişnuit", completează Perjovschi, adăugând, însă, că, "pe lângă Festivalul Enescu, Festivalul Naţional de Teatru, târgul de carte cu subvenţii şi festivalurile berii organizate de ArCuB, arta contemporană ar trebui să primească atenţia şi finanţarea pe care le merită. Fără piste, nu putem alerga, fără bazin, nu putem înota".
Despre şansa culturii în mediul televiziunii, Perjovschi îşi exprimă regretul pentru faptul că s-a pierdut acest mediu, care ajungea în toate casele, "între reclame şi dansuri din buric". "Televizunea de stat sau privată este aproape integral tabloidizată. Canalul nostru cultural este subfinanţat şi deci plictisitor şi inegal. În acest moment, cultura modernă adevărată are şanse puţine în media vizuală isterică şi vulgară. Până şi Arte vrea să fie cool, iar Discovery ne arată puşti şi portavioane…".
"În schimb, internetul are un potenţial enorm pentru că dă şi opţiunea individuală şi aia de network. Dacă stai să te gândeşti, suntem la un click distanţă de cele mai mari biblioteci din lume şi putem vizita muzee la care n-am avea bani de biletul de intrare… Dar depinde cum folosim acest mediu. Unii fac revoluţii, alţii filme X", mai spune Dan Perjovschi.
Începând din 2011, pe 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu, este sărbătorită Ziua Culturii Naţionale, în urma unei legi promulgate în decembrie 2010. Potrivit demersului legislativ, pe 15 ianuarie, autorităţile vor sprijini material şi financiar organizarea de manifestări cultural-artistice, iar Ministerul Culturii va elabora un ghid al acestora. Totodată, societăţile române de televiziune şi radiodifuziune trebuie să realizeze şi să includă în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe