Dana Rogoz şi Dragoş Bucurenci vor prezenta "Lecţia de prim ajutor", din 12 noiembrie, la Pro TV

Dana Rogoz şi Dragoş Bucurenci vor prezenta pastila informativă "Lecţia de prim ajutor", o emisiune cu o durată de cinci minute, difuzată din 5 noiembrie, la Pro TV, potrivit unui comunicat.

Urmărește
529 afișări
Imaginea articolului Dana Rogoz şi Dragoş Bucurenci vor prezenta "Lecţia de prim ajutor", din 12 noiembrie, la Pro TV

Dana Rogoz şi Dragoş Bucurenci vor prezenta "Lecţia de prim ajutor", din 12 noiembrie, la Pro TV

Primele minute după producerea unui stop cardio-respirator sunt critice pentru succesul oricărei operaţiuni de salvare. Chiar şi cea mai rapidă ambulanţă nu poate ajunge mai devreme de 7 minute de la înregistrarea apelului la 112. Binevoitorii neinstruiţi care dau primul ajutor greşit agravează de cele mai multe ori starea victimelor.

Acestea sunt o parte din premisele de la care porneşte noua pastilă informativă "Lecţia de prim ajutor", ce va fi difuzată de Pro TV începând cu 5 noiembrie, după emisiunea "Ce se întâmplă, doctore", de la ora 10.00, şi care îşi propune să pregătească populaţia pentru acordarea primului ajutor şi pentru sesizarea corectă a serviciilor medicale de urgenţă.

Emisiunea de 5 minute, ce va fi difuzată săptămânal, este realizată cu sprijinul ING Asigurări de Viaţă, garantată de SMURD, şi va fi prezentată de Dana Rogoz şi Dragoş Bucurenci.

După fiecare întâlnire cu "Lecţia de prim ajutor", telespectatorii vor şti să reacţioneze eficient dacă întâlnesc o persoană în stare de inconştienţă, cu hemoragii, care suferă de arsuri, fracturi, care a suferit un infarct sau un accident cardio-respirator. Fiecare ediţie a emisiunii porneşte de la o situaţie de criză, iar teoria acordării primului ajutor este şi exemplificată de cei doi prezentatori Dana Rogoz şi Dragoş Bucurenci, sub supravegherea unui medic SMURD, care se va asigura că informaţia furnizată este conformă celor mai recente protocoale europene de medicină de urgenţă.

La prima "Lecţie de prim ajutor", din 5 noiembrie, telespectatorii Pro TV vor afla cum să sune corect şi eficient la 112, cum să comunice cu operatorul ca acesta să trimită cele mai bune resurse pentru tipul de accident înregistrat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici