- Home
- Cultură-Media
-
LONDRA, (14.06.2012, 14:54)
- Clava Ungureanu , Iuliana Enache ,
David Cameron, audiat de o comisie de anchetă în scandalul privind grupul lui Rupert Murdoch
Premierul britanic David Cameron era audiat, joi dimineaţa, de o comisie de anchetă privind etica presei înfiinţată după scandalul interceptărilor telefonice, care vrea să audă explicaţiile sale în privinţa legăturilor sale cu grupul de presă al lui Rupert Murdoch.

David Cameron (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cameron a dezminţit în faţa comisiei de anchetă că ar fi avut cel mai mic "acord" cu grupul lui Rupert Murdoch, admiţând în schimb că în general a existat o familiaritate prea mare între politic şi presă.
Întrebat despre suspiciunile legate de faptul că Partidul Conservator ar fi menajat imperiul mediatic al lui Rupert Murdoch în schimbul unei prezentări favorabile în publicaţiile grupului, premierul a declarat că "ideea unor acorduri explicite este absurdă".
"Nu acord niciun fel de credit nici acestei teorii a unui acord secret", a adăugat acesta în faţa comisiei. El a recunoscut însă dă relaţiile între presa britanică şi lumea politică deveniseră "prea strânse" şi că era nevoie "de puţin mai multă distanţă".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Cred că trebuie să încercăm să reaşezăm" relaţiile între presă şi putere "pe o bază mai bună", a declarat acesta.
Premierul, a cărui audiere se face sub jurământ timp de circa şase ore, evenimentul fiind transmis în direct la televiziune, a apreciat totodată că în viitor va fi nevoie de "o mai mare transpearenţă, o mai bună reglementare şi mai multă distanţă".

Şeful Guvernului, care s-a pregătit special pentru această audiere, a salutat cu un gest al mâinii fotoreporterii care aşeptau la intrare.
"Informarea continuă 24 de ore din 24 a determinat presa să amplifice un eveniment mediocru", a explicat el la începutul audierii.
Comisisa independentă de audiere este condusă de judecătorul Brian Leveson, fiind înfiinţată de premier în faţa scandalului provocat de dezvăluirea practicilor de la News of the World.
Publicaţia, aparţinând grupului Murdoch, închisă vara trecută în urma scandalului, este suspectată că a interceptat convorbirile a sute de persoane.
Relaţiile şefului Guvernului cu anturajul lui Rupert Murdoch au fost din ce în ce mai evidente pe parcursul mărturiilor din ultimele săptămâni în faţa comisiei Leveson, în special cu Rebekah Brooks, fosta directoare a New International, divizie care reunea publicaţiile britanice ale lui Murdoch.

Tânăra, reţinută de două ori, va compărea la 22 iunie în faţa justiţiei în acest caz.
Cameron va fi interogat şi în ceea ce priveşte decizia sa de a încredinţa dosarul achiziţionării pachetului majoritar al BSkyB unui ministru despre care ştia că este favorabil ofertei prezenzate de Rupert Murdoch de a-l achiziţiona în totalitate.
Un alt subiect stânjenitor pentru premier este recrutarea lui Andy Coulson, fost redactor-şef la News of the World, care a fost o perioadă resposabil de departametnul său de comunicare, după care a fost nevoit să îşi dea demisia, din cauza scandalului.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului