DE CE IUBESC ROMÂNIA - Cristi Puiu: Am o relaţie de love and hate cu propria mea ţară şi o înjur şi o iubesc

"Este simplu, m-am născut aici. M-am născut aici şi m-am născut în limba asta, nu în altă limbă. Am fost plecat patru ani şi aş fi putut alege să rămân acolo, în Elveţia, dar nu pot, pentru că în ăia patru ani m-am uscat departe de ţară. Şi în al doilea rând aici am o relaţie de love and hate cu propria mea ţară şi o înjur şi o iubesc, asta se întâmplă. Este un consum de energie incredibil, toată povestea asta te solicită şi e păcat. E atât de la îndemână, lucrurile se pot schimba atât de uşor. Dacă o să mă răpună depresia o să mă car definitiv. Şi cu asta basta. Adică o fac foarte mulţi şi au făcut-o foarte mulţi. Nu sunt la vedere, sunt oameni care se mişcă în cu totul alte domenii şi cu succes, ingineri şi fel de fel de cercetători care au plecat din România. Nimeni nu-i întreabă", spune Cristi Puiu.

El se consideră un norocos, pentru că de bine de rău a terminat film, s-a întors în ţară în '96, iar în '99 a primit prima finanţare pentru lungmetraj şi "asta înseamnă noroc", iar "Marfa şi banii" a fost la Cannes, la Quinzaine des Réalisateurs, şi "asta înseamnă iarăşi noroc".

"Cu toate astea, cu tot ce s-a întâmplat, cu toate piedicile, cu toate faulturile, scandaluri, eu sunt totuşi un om norocos pentru că îmi fac meseria, adică fac ceea ce vreau să fac. Sunt o mulţime de oameni care nu fac ceea ce vor să facă aici în România şi sunt blocaţi. Şi blocaţi de cine? De toate mediocrităţile pământului, care sunt acolo. Sunt oameni inventaţi ca să-i blocheze pe ceilalţi. Era bancul ăla pe vremea lui Ceauşescu. Coloana Infinitului se chema "coloana socialismului", cum se ridică unul, altul îl strânge de gât, cum se ridică altul şi tot aşa. Dar nu e coloana socialismului, e a românismului probabil. Este o constantă românească asta. Dar spun ceea ce toată lumea spune, povestea cu capra vecinului, povestea cu ţapul ispăşitor, toate astea. Probabil suntem o naţie foarte tânără, din cauza asta ne comportăm aşa. Sunt reflexe de om care nu a ajuns la maturitate, nu suntem un popor ajuns la maturitate. Nu am ajuns la maturitate, d-apoi la înţelepciune. Funcţionăm aşa ca la pubertate, la adolescenţă, vârsta revoltelor spontane, exploziilor spontane şi sărim la scandal. Încerc să-mi explic", explică Puiu.

Cu toate acestea, a rămas în România pentru că îi place "ţara asta" şi cu cât se duce mai mult prin ţară, cu atât îi place mai mult.

"Şi cu cât citesc mai multe cărţi despre Bucureşti, cu atât mă îndrăgostesc mai mult de Bucureşti şi bineînţeles că în procesul ăsta nu fac altceva decât să-mi construiesc propriul meu Bucureşti mental. E puţin spooky, pentru că trăiesc în propriul meu cap, trăiesc în România din propriul meu cap", conchide el.