De la Big Brother la serialele TV. Omul, înconjurat de ecrane.Tehnologia şi viaţa în viitorul apropiat

"Într-o zi senină şi friguroasă de aprilie, exact când ceasurile bat ora treisprezece" - iată prima frază din romanul "1984", de Orwell. Scriitorul transpune cititorul într-o lume insolită, dar nu atât de diferită. Până la final, prima frază din "1984" e normală. Este o zi oarecare de aprilie, senină şi fruguroasă şi ceasurile bat ora. Detaliul neobişnuit este ultimul cuvânt, "13". Viitorul, Big Brother & co. nu-s aşa îndepărtate de prezent. Practic, o singură oră ne desparte de viitorul apropiat.

Romanul lui Orwell este un exemplu de ficţiune despre viitorul apropiat, o naraţiune ce extrapolează tehonologia deja existentă şi imaginează o societate pe scheletul societăţii noastre, pentru a specula despre cum va fi viaţa de azi în 10 ani. Sau de acum într-o oră. Show-urile de televiziune, de pildă "Black Mirror", "Orphan Black" şi "Humans" sau filmele "Her", "Ex Machina" şi "High Rise" nu-s despre călătorii intergalactice către stele distante. Sunt poveşti despre omul încojurat de ecrane.

Gerd Leonhard, autorul cărţii "Technology vs Humanity" vorbeşte despre filmul "Her" pentru The Guardian. În "Her", fantezia pare o marotă: un bărbat se îndrăgosteşte de un sistem de operare. Filmul nu-i departe de realitatea actuală, spune Leonhard. Oamenii îşi iubesc PC-urile cum îşi iubesc prietenii.

Episodul "San Junipero" din serialul "Black Mirror", în care oamenii trăiesc înlăuntrul unei simulări, este aproape de materializare, crede Leonhard. Dispozitivele mobile sunt un fel de creier secundar extern pe care utilizatorii le folosesc pentru a evada din realitate. Câţi ani vor trece până când se va crea o falsă realitate cu ajutorul hologramelor sau tehnicilor realităţii augmentate sau virtuale?

Regizorul episodului San Junipero, Owen Harris, e uşor sceptic. Povestea sa filmică imaginează un viitor în care oamenii îşi pot descărca (cu sensul de "upload") conştiinţa într-o realitate simulată pe computer, fie temporar, cât timp sunt în viaţă, fie permanent, după moarte. Pentru Harris, "Black Mirror" nu-i despre prezicerea viitorului, ci despre tulburătoarele posibilităţi legate de ceea ce poate fi viitorul.

O temă majoră a serialului "Black Mirror" este acţiunea de a privi, abilitatea omului de a fi spectator. Dar şi plăcerea implicită actului vizual. Masele sunt dornice de evenimente care să fie prezentate vizual, să fie consumate cu oroare sau desfătare. Omul este spectatorul vieţii, în societatea spectacolului, aşa cum o numea Guy Debord. Cariera în televiziune a lui Donald Trump l-a propulsat până la neaşteptata preşedinţie.

Ficţiunile (cinematografice sau literare) despre viitorul apropiat nu sunt literal ştiinţifico-fantastice. Prezintă doar o dialectică între ceea ce există în prezent şi ceea ce ar putea deveni realitatea în viitor. Prezentul se clatină pe buza prăpastiei zilei de mâine. Ceasurile din romanul lui Orwell sunt mereu pe punctul de a bate ora 13.

Mai multe detalii despre analiza prezentată de The Guardian, aici.