- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (24.12.2022, 17:21)
De la ”Teatrul cel Mare” la Teatrul Naţional ”I.L.Caragiale”- 170 de ani de istorie teatrală
La acest sfârşit de an 2022, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, cunoscut iniţial ca „Teatrul cel Mare", marchează 170 de ani de la fondare şi tot 170 de ani de la naşterea celui care îi este patron spiritual, marele dramaturg Ion Luca Caragiale.
Urmărește
445 afișări
În data de 31 decembrie 1852 se aprindeau pentru prima dată luminile în Tetrul cel Mare (devenit Naţional din 1876, în preziua Războiului Neatârnării, când Alexandru Odobescu pune pe frontispiciul clădirii, cu litere turnate în bronz, ”numele care va dăinui alături de Academie şi Universitate cât va dăinui şi poporul român”.
Ziarul „Vestitorul Românesc” din 3 ianuarie 1853 consemna astfel evenimentul inaugural: „...la 8 ceasuri seara, s-a urmat deschiderea solenelă a noului teatru. Cu două zile mai nainte, lumea alerga la casierie teatrului grăbindu-se fiecare a se căpui cu bilet de intrare pentru acea seară. Inauguraţia s-a făcut prin reprezentaţia piesei Zoe sau Amantul împrumutat (vodevilul lui Scribe – n.n.) de către actorii români şi mai multe arii şi un trio din diferite opere executate de cei mai de căpetenie artişti şi artiste din trupa italiană supt direcţia d.Papa Nicola. (…) De la 7 ceasuri încă, sala era plină de lume. Elegantele şi bogatele toalete ale doamnelor de prin loji răsfrângându-şi splendoarea în oceanul de lumini al sălii, înfăţişa ochilor o privelişte magică şi încântătoare.”
Acest an aniversar, 2022 - în decursul căruia Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” a realizat un număr record de premiere (14), au avut vernisaje 17 noi expoziţii în cadrul programului TNB-Parateatral-Arte vizuale, a fost lansată cea de-a VIII-a ediţie a Programului ”9G la TNB”, a început difuzarea seriei de producţii proprii ”Podcasturile Teatrului Naţional Bucureşti” ( difuzate în format video şi pe TNB-TV), s-au desfăşurat 3 workshopuri sub egida Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală ”Ion Sava” şi a continuat implementarea unui proiect finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-Cultura (în cadrul căruia au fost restaurate 38 de bunuri culturale din colecţia Muzeului TNB) - se încheie odată cu ultimele reprezentaţii din data de 30 decembrie, când se joacă în toate sălile şi pe toate scenele: Dineu cu proşti de Francis Veber la Sala „Ion Caramitru”, Micul infen de Mircea Ştefănescu la Sala Studio, Stupid Fucking bird de Aaron Posner la Sala Pictura, Nebun din dragoste de Sam Sheppard la Sala Atelier.
Începând cu data de 30 decembrie 2022, spectatorii vor putea viziona, în foaierul Sălii Ion Caramitru, o micro-expoziţie realizată de Muzeul TNB - De la Teatrul cel Mare la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” - 170 de ani de istorie, evocând prin afişe vechi, fotografii şi exponate rare din patrimoniul Muzeului, momente din istoria instituţiei. Vor fi expuse, până la sfârşitul lunii ianuarie 2023, câteva obiecte provenite din vechea clădire a Teatrului cel Mare, salvate din ruinele rămase după bombardamentul german asupra Bucureştiului din 24 august 1944, când teatrul a fost distrus. Expoziţia se deschide vineri, 30 decembrie 2022, la ora 11.00, când este programat şi primul tur ghidat …gratuit al zilei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
Publicului interesat de vizitarea clădirii TNB îi vor fi oferite, drept cadou aniversar, tururi ghidate gratuite, în cadrul cărora vor putea fi vizitate noile săli, atelierele şi culisele Teatrului Naţional. Ca de obicei, locul de întâlnire va fi în foaierul Sălii Ion Caramitru, în faţa Agenţiei de bilete. Pe turnul scenei mari, va fi proiectată, în seara zilei de 30 decembrie 2022, o succesiune de imagini evocatoare ale acestui „arc peste timp”, pentru a marca, simbolic, cei 170 de ani de existenţă ai instituţiei Teatrului Naţional.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe