Prima pagină » Cultură-Media » Doi prieteni buni, actori ai Teatrului Naţional Bucureşti, se ceartă şi se împacă în jurul unui prenume – FOTO, VIDEO

Doi prieteni buni, actori ai Teatrului Naţional Bucureşti, se ceartă şi se împacă în jurul unui prenume – FOTO, VIDEO

Claudiu Bleonţ şi Mihai Călin vă dau întâlnire la un spectacol de comedie cu iz parizian, ,,Prenumele" se va juca vineri, 18 Noiembrie la Piteşti, luni, 21 Noiembrie la Iaşi, marţi, 22 Noiembrie la Bucuresti pe scena Palatului Naţional şi luni, 28 Noiembrie la Craiova pe scena Teatrului Naţional.

Vincent, un agent mobiliar de succes şi în curând fericit tată, este invitat la cină de către sora sa Babou şi cumnatul lui Pierre, profesor la universitate. Soţia sa Anna, specialistă în modă, si prietenul lor din copilărie, Claude, trombonist la Filarmonica Radio, îl insotesc. O glumă nevinovată despre numele viitorului copil declanşează o cascadă de situaţii comice neprevăzute şi dezvăluiri hilare care pun la grea incercare prietenia lor.

Din distribuţie fac parte Claudiu Bleonţ în rolul lui Pierre Garaud, Mihai Călin în rolul lui Vincent Larchet, Mirela Oprişor ăn rolul Elisabeth Garaud, Leonid Doni în rolul lui Claude Gatignol, Raluca Aprodu/ Alina Chivulescu în Anna Caravati.

Prenumele este o comedie franceză, scrisă de Matthieu Delaporte şi Alexandre de la Patellière, care a fost pusă pentru prima dată în scenă la Paris, în 2010, cu celebrul actor şi cântăreţ Patrick Bruel într-unul din rolurile principale. Piesa de teatru a fost nominalizată la mai multe Premii Molière, fiind ulterior adaptată şi pentru marile ecrane, primind cinci nominalizări la premiile César în 2013.