Ediţia a patra a festivalului va aduce în Capitală nume însemnate ale scenei naţionale şi internaţionale de gen şi va include spectacole de operetă, musical şi teatru-dans, dar şi concerte, concursuri, gale, lansări de carte, conferinţe, ateliere şi proiecţii, reunind invitaţi din peste opt ţări (Ungaria, Rusia, Italia, Franţa, Slovacia, Ucraina, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii).
Printre artiştii care au participat, anul trecut, la festival, se numără Mariza şi Tiger Lillies.
Pe parcursul stagiunii 2011/2012, Teatrul Naţional de Operetă va relua titlurile curente, oferind spectacole adresate tuturor categoriilor de vârstă, de la operetă – „Liliacul”, „Silvia”, „Voievodul Ţiganilor”, „Văduva Veselă”, „Contesa Maritza” -, musical – „Rebecca”, „Paris, mon amour”, „Romeo şi Julieta”, „Supermarket”, „Broadway – Bucureşti” – şi teatru-dans – „Maria de Buenos Aires”, „Royal Fashion” – la spectacole pentru copii – „Frumoasa din Pădurea Adormită”, „Micuţa Dorothy”, „Cocoşelul Neascultător” şi „Gulliver în Ţara Piticilor”.