Dem Rădulescu, George Constantin şi Ştefan Bănică au fost omagiaţi postum pe Aleea Celebrităţilor

Actorii Dem Rădulescu, George Constantin, Ştefan Bănică şi Dinu Manolache, "străluminaţi" şi înzestraţi cu graţia divină, cu "râsu-plânsu" românesc pe care îl interpretau desăvârşit şi cu emoţia vulcanică ce-i transfigura şi tăia răsuflările publicului, au primit stele în piatra asfaltului din Piaţa Timpului duminică, atunci când ultimele dangăte de clopot rezonau de la slujba ce se petrecea în Biserica Bărăţiei din preajmă.

În public se resimţeau efluvii de emoţie, iar actorul George Ivaşcu, cel care a prezidat ceremonia, a spus că "e un semn că această ceremonie se întâmplă pe fundalul sonor al clopotelor."

Decernarea s-a făcut în prezenţa Primarului General al Municipiului Bucureşti, Ioan Răzvan Sava şi a fiilor şi fiicelor celor omagiaţi: Ştefan Bănică, Mihai Constantin, Ilinca Manolache şi Irina Rădulescu.

"Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului omagiem postum patru mari actori. Medaliile vor fi înmânate moştenitoriilor lor întru talent şi pasiune. Alături de ei, actriţe-soţii, actriţe-mame. Îi cunoaşteţi, îi recunoaşteţi pe toţi. Ce poate fi mai frumos decât o duminică petrecută în familie, în familia Teatrului. Bucuria şi onoarea de a continua ceea ce au fost aceşti mari actori se află aici, prin copiii lor, care cu dăruire, ne încântă de fiecare dată când apar pe scenele teatrului românesc", a spus George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.

Dem Rădulescu a fost omagiat de academicianul Răzvan Theodorescu, prieten vechi cu «Bibanu'»: "În marea familie românescă, există o familie distinctă, a actorilor şi în această familie distinctă esta una particulară, a marilor actori, a căror tradiţie este continuată prin copiii lor, aici de faţă. Voi vorbi în două cuvinte, trei, despre marele meu prieten Dem Rădulescu, care pentru întreaga naţiune a fost Bibanu', cu numele avut încă din liceu. Liviu Ciulei i-a spus, era un actor de geniu, avea o vervă, o distincţie şi un umor natural care a bucurat o ţară întreagă. Iar pe noi, pe prieteni, vă asigur că ne încânta. Îmi amintesc şi acum de acele seri îngheţate din Bucureşti, în care nimic nu circula, în care era frig în apartamente şi Bibanu' venea şi ne încânta pe noi, câţiva prieteni, cu tot ce avea de spus. L-am văzut cu două zile înainte să plece dintre noi, era plin de speranţă, avea un cuvânt de umor pentru tot ce se întâmplă în această ţară, un cuvânt de râsu-plânsu şi de umor pentru România. Ne iubea pe toţi şi noi îl iubeam pe el. Fie ca amintirea lui să dăinuie şi printr-o asemenea stea şi prin fiica lui, Irina."

Irina Rădulescu, fiica lui Dem Rădulescu a spus:"Pentru mine, din anul 2000, tatăl meu are o stea pe cer şi mă bucur că acum are şi proiecţia ei pe pământ."

Horaţiu Mălăele a citit un "laudatio" comic, metaforic şi euforic pe care l-a compus pentru actorul George Constantin: "George Constantin a fost un actor. După părerea multora, a fost un actor mare. După părerea mea, nu a fost un actor mare. A fost cel mai mare. Bun şi rău şi înşelat şi sperjur şi ipocrit, violent şi candid şi lichea şi făţarnic şi demonic şi sfânt. De fiecare dată altfel, la fiecare spectacol altul, mereu constant în genialitatea lui. Îmi aduc aminte, demult, în primăvara ambiţiilor mele, că ne-am certat atât de rău, eu şi George, încât a trebuit să intervină întreg teatrul să ne despartă. Ca să ne putem da seama că suntem inseparabili, legând o prietenie ce avea să dureze până la prematura lui dispariţie. Şi-mi mai aduc aminte de actorii care treceau prin faţa cabinei lui George şi-l salutau şoptit, impresionaţi de personalitatea actorului în repaus, iar unii dintre ei, mai în glumă, mai în serios, îi sărutau mâna, pentru că atunci, pe vremea marilor ambiţii, când lehamitea era un cuvânt risipit prin dicţionare, el, George Constantin era patriarhul teatrului românesc. Salut această stelară răstignire în piatră a unuia dintre cei mai mari actori pe care i-a avut românimea."

Despre Ştefan Bănică a vorbit cu dragoste şi cum a spus chiar actriţa, "cu dor", Stela Popescu: "Sunt situaţii în care nu poţi să-ţi stăpâneşti emoţiile şi te gândeşti cu tristeţe la trecut. Dar faptul că Ştefan a fost unul dintre cei mai mari artişti ai României de-a lungul anilor şi va fi veşnic în inima noastră, încerc să vă spun câteva cuvinte. Am lucrat cu el, am muncit cu el, era un camarad şi un familist extraordinar şi ca să nu fim trişti, pentru că toţi aţi crezut că partenerii mei mi-au fost şi soţi, nu este adevărat, Ştefan mi-a fost ca un frate. Eu îl numeam «câinele grădinarului». Ştiţi de ce? Nu ştiţi povestea. Câinele grădinarului nu lasă pe nimeni să se atingă de nimic, dar nici el n-o face. Aţi înţeles, da? Cea mai mare fericire a lui Ştefan era Ştefănel şi succesul lui îi asigură, acolo sus, liniştea şi bucuria că a lăsat în urmă putere, valoare şi dragoste."

Ştefan Bănică jr. a venit la ceremonie dichisit, parcă pentru a încarna un artist excentric, cum tatăl său l-a învăţat să fie, ce-şi păstrează şi spiritul şi înfăţişarea "lustruite". Ascuzându-şi emoţia sub ochelari de soare, a vorbit cu afecţiune şi reconoştinţă despre tatăl său:"Mă bucur că sunteţi aici în număr mare pentru a omagia nişte mari actori, de care avem nevoie. Poate n-ar fi rău, din când în când, să ne gândim să-i preţuim în timpul vieţii. Tatăl meu, chiar dacă primeşte o stea, a fost de mult o stea şi rămâne o stea în viaţa mea şi-n influenţă asupra profesiei mele. Mulţumesc tuturor celor care s-au gândit să facă acest gest simbolic, va doresc sănătate, să fiţi fericiţi şi împliniţi şi să gândiţi întotdeauna liber, cu mintea şi inima."

Virginia Mirea, actriţă la Teatrul de Comedie l-a omagiat înlăcrimată pe actorul cu spirit ludic şi poftă de viaţă, Dinu Manolache: "Imaginea prietenului meu Dinu este aceea a unui înger îmbrăcat cu blugi şi un cojoc lung, alb, cu motive naţionale. Un înger subţire şi înalt, vesel şi jucăuş, cald, cu o imensă dragoste de viaţă. S-a jucat ce s-a jucat printre noi şi într-o zi, cineva i-a furat cojocelul. N-a suferit după el, doar că atunci când credeam cu toţii că nu ne va părăsi niciodată, a dispărut şi el. L-am iubit, l-am admirat, l-am aplaudat, am avut şi de ce. Am purtat lungi conversaţii în grădiniţa casei lui, în vacanţe. Dinu şi-a făcut meseria cu o mare pasiune, cu o imensă plăcere pe scenă. Fusese studentul lui Octavian Cotescu şi apoi, asistentul lui Dem Rădulescu. A fost un om bun şi un actor strălucit. Acum cred, ne priveşte de undeva şi râde de cum nişte oameni în toată firea se agită în jurul unei steluţe desenate pe asfalt."

Actriţa Ilinca Manolache, fiica lui Dinu Manolache, a citit tremurând de emoţie o poezie pe care tatăl ei i-a scris-o când avea doi ani :"O să vă citesc o poezie pe care tata mi-a scris-o când aveam doi ani, din 1987. Se numeşte «Floare de micsunea»: «Vreau pentru fetiţa mea, o floare de micşunea/ Ninsă toată doar de stele şi de gândurile mele/ Toate numai pentru ea, floarea mea de micşunea/ Vreau un soare să-ncălzească, tot ce-i frig şi ce e iască/ Să fie cald şi lumină, floricele de sulfină/ Numai zile bune-aş vrea, tot pentru fetiţa mea/ Vreau pentru fetiţa mea, flori o mie şi ceva/ Că să ningă cu petale, să i se aştearnă-n cale/ Cerurile fără nori şi tot flori şi flori şi flori.»"

În final, copiilor actorilor le-au fost înmânate câte o stea de aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, bijutierul oficial al evenimentului, o plachetă din partea Primăriei Capitalei şi buchete de flori.