Vioara recuperată de la Mădălin Voicu va fi cedată unui violonist, pe 7 septembrie
Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, a prezentat joi, într-un briefing de presă, regulamentul pentru încredinţarea spre folosinţă a viorii Stradivarius Elder 1702.
Concursul este deschis tinerilor violonişti români cu vârsta cuprinsă între 25 de ani, împliniţi la 1 septembrie 2007, şi 35 de ani. "Dorim să ajutăm un instrumentist tânăr (…) Pentru mulţi tineri vioara poate fi un efect de propulsare, de lansare", a spus Iorgulescu, făcând referire la succesul de care se bucură unii violonişti străini "de mâna a doua sau a treia" care cântă pe viori Stradivarius, "unii făcând play back".
Totuşi, limita de vârstă impusă de MCC pentru cedarea viorii Stradivarius îl dezavantajează pe Gabriel Croitoru, cel care a câştigat în anii 90, un concurs organizat de ministrul Culturii din momentul respectiv, tot pentru cedarea instrumentului. Iorgulescu susţine însă că Gabriel Croitoru, care nu se încadrează în limita de vârstă impusă de MCC, nu este interesat să participe la un nou concurs pentru a cânta la acest instrument.