În octombrie 2017, colegul de trupă al lui Devin Lima, Brad Fischetti, a făcut public faptul că acesta a fost diagnosticat cu cancer la glandele suprarenale, în metastază.
„Cu inima frântă, confirm că Harold «Devin» Lima a murit în această dimineaţă, după o curajoasă luptă cu cancerul”, a declarat Brad Fischetti într-un comunicat, miercuri. „Devin, aşa cum îl ştie lumea, a fost un talent extraordinar, un tată a şase copii grijuliu şi un partener iubitor al mamei acestora”, a mai spus Fischetti, mulţumind tuturor pentru sprijin.
Lima a murit la opt ani după ce liderul formaţiei LFO, Rich Cronin, a decedat, la vârsta de 36 de ani, din cauza unei leucemii. După decesul acestuia, în 2010, trupa s-a destrămat, dar Fischetti şi Lima s-au reunit ca duo în 2017.
Trioul originar din statul american Massachusetts Lyte Funkie Ones (LFO) a lansat primul hit, „Summer Girls”, în 1999, piesa ajungând pe locul al treilea în Billboard Hot 100. LFO a fost inclusă de publicaţia Rolling Stone în grupul celor mai mari 50 de trupe masculine ale tuturor timpurilor. Album de debut „LFO” a primit un disc de platină, însă cel lansat în 2001, „Life Is Good”, a fost un eşec, iar, în 2002, trupa s-a destrămat pentru prima dată.