Dezbateri şi noi volume din seria "Manuscriselor" lui Eminescu, la aniversarea poetului

Eugen Simion va lansa încă şase volume din seria "Manuscriselor" lui Mihai Eminescu, iar Muzeul Naţional al Literaturii Române va găzdui o dezbatere despre modul în care este perceput poetul în contemporaneitate, acestea fiind o parte din evenimentele ce marchează 159 de ani de la naşterea sa.

Urmărește
256 afișări
Imaginea articolului Dezbateri şi noi volume din seria "Manuscriselor" lui Eminescu, la aniversarea poetului

Dezbateri şi noi volume din seria "Manuscriselor" lui Eminescu, la aniversarea poetului

Joi, Primăria Sectorului 2, Bucureşti, lansează cea de-a X-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie "Mihai Eminescu" (15 ianuarie - 15 iunie).

Concursul de literatură (poezie, proză scurtă, eseu, teatru scurt, critică) se adresează tuturor creatorilor neconsacraţi din ţară, dar şi cetăţenilor români, aflaţi oriunde în lume, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor sau ai altor uniuni de creaţie.

Persoanele interesate să participe la acest concurs pot trimite creaţiile lor până la data limită de 15 mai 2009, pe adresa Centrului Cultural "Mihai Eminescu".

Institutul Cultural Român (ICR) va sărbători, de asemenea, ziua de naştere a poetului naţional, la două dintre sucursalele sale din străinătate - ICR Budapesta şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică (IRCCU) din Veneţia.

Evenimentele dedicate poetului naţional la Budapesta vor avea loc miercuri şi joi, în timp ce manifestarea de la Veneţia este programată vineri.

La ICR Budapesta va fi prezentat, miercuri, filmul "Eminescu versus Eminem" (2005), în regia lui Florin Piersic Jr., prin care este redeschis, în 2009, programul lunar Film Klub, desfăşurat la filialele ICR din Budapesta şi Seghedin. După un scenariu de Florin Piersic Jr. şi Dorina Chiriac, filmul alb-negru poate fi considerat mai degrabă un ciné-verité, în care trei studenţi la regie sunt surprinşi cu o cameră ascunsă în timp ce stau la taclale despre filmul lor. Comicul intervine atunci când sunt luate în discuţie filmele altora.

De asemenea, ICR Budapesta va trimite, joi, publicului său, prin e-mail, poemul eminescian "Glossă", tradus în limba maghiară de Franyo Zoltan, însoţit de un slide-show care evocă personalitatea marelui poet. Mesajul va ajunge la circa 500 de persoane din Budapesta, Seghedin, Jula, Pecs, Kaposvar, Visegrad, Esztergom şi Gyor.

IRCCU Veneţia organizează, pe 16 ianuarie, "Întâlnire la cafenea" - o seară de poezie, muzică şi discuţii libere, specifică boemei aristocratice a Veneţiei de altădată, dedicată lui Eminescu, la Caffè Florian, din Piaţa San Marco a oraşului. Sunt invitaţi 40 de poeţi, profesori, artişti şi studenţi, iar moderatorii dezbaterilor vor fi Ioana Filipescu şi Sever-Petru Boţan, deţinători ai Bursei de cercetare şi formare postuniversitară şi postdoctorală "Nicolae Iorga", acordate de IRCCU.

Aniversarea lui Mihai Eminescu a devenit, de mulţi ani, o tradiţie în activitatea Institutului de la Veneţia, publicul veneţian fiind deja familiarizat cu reperele biobibliografiei eminesciene.

Caffè Florian a fost inaugurată pe 29 decembrie 1720 şi a devenit, în timp, un reper al vieţii artistice şi mondene veneţiene, loc predilect de întâlnire pentru multe nume ilustre din literatură, artă, muzică, precum Goldoni, Byron, Goethe, Chateaubriand, Proust, D'Annunzio, Stravinsky, Modigliani.

Şi iniţiativa faimoasei Bienale de Artă de la Veneţia a apărut în urma discuţiilor care se purtau la cafenea la începutul anilor 1890, pe tema creării unei tradiţii în organizarea unei mari expoziţii internaţionale în Oraşul Dogilor. La 1900, conducerea localului decide să adopte ideea tradiţională italiană de "caffé concert", perpetuată până în zilele noastre.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici